Orice, chiar orice!

Există vreun vis sau vreo dorință care dacă s-ar îndeplini, te-ar face să te simți împlinit și mulțumit de viața ta?

Sau un lucru pe care dacă l-ai avea, l-ai deține sau l-ai obține, ți-ar aduce acea satisfacție sufletească sau materială de care ai nevoie pentru a te simți satisfăcut?

Cred că fiecare dintre noi s-a gândit măcar la ceva când a citit cele 2 întrebări. Eu m-am lăsat dusă de val și mi-am imaginat cum ar fi să se împlinească măcar un vis pe care îl am, cum ar fi dacă aș reuși să fac cel puțin jumătate din ceea ce mi-am propus?

Răspunsul la ceea ce mi-am imaginat și îmi doresc să se împlinească îl regăsesc în citatul: orice lucru pe care mintea îl poate gândi și inima îl poate iubi, îl pot împlini, de Napoleon Hill. Sunt întru totul de acord că mintea noastră ne influențează gândurile, care ne influențează inima, care are efect asupra stării noastre de împlinire.

Acum 2 ani eram o tănără realistă, presimistă, negativistă și neîncrezătoare în forțele proprii. Eram așa cum nu ar trebui să fii dacă îți dorești să realizezi ceva în viață, dacă vrei să-ți împlinești visele și să devii un om capabil să influențeze alți oameni prin acțiunile și gândurile sale. După 2 ani de muncă asiduă (cărți citite, discuții cu oameni, participare la evenimente, punerea în practică a exercițiilor etc.), de lucru cu mine, în sfârșit pot să afirm că am evoluat de la un om care începea orice lucru cu o negație – “Nu pot, Nu vreau, Nu sunt capabilă”, la unul care susține că “Dacă vrei, poți!”.

A fost o etapă dificilă, dar foarte importantă pentru evoluția mea personală. Acum mă simt capabilă să mut munții. Știu că dacă vreau ceva, voi reuși! Știu că totul depinde de mine, de gândurile mele, de atitudinea mea, de implicarea mea, de dedicarea mea, de voință și dorința sinceră.

Nimic nu este imposibil. Noi ne impunem limite și ne punem bariere. Noi suntem cei mai mari dușmani ai noștri. Gândurile noastre zboară uneori într-o direcție greșită, însă ele pot fi controlate cu ajutorul minții.

Haideți să nu lăsăm gândurile să ne “ucidă” ideile bune! Haideți să punem în aplicare, în fiecare zi, măcar câte un pic din obiectivul care ne va ajuta să ajungem la scopul propus! Haideți să ne apropiem pe zi ce trece de ceea ce ne dorim, de lucrurile care ne aduc împlinire sufletească și ne fac să fim mulțumiți de noi. Dar cel mai important, haideți să facem toate acestea cu inima deschisă.  Dacă nouă o să ne placă, dacă pe noi o să ne facă fericiți, dacă o să ne urmăm vocea inimii, atunci o să fim împliniți.

Și ce altceva putem să ne dorim de la viață dacă nu sentimentul acela de împlinire, de mulțumire, de satisfacție interioară, care este atât de liniștitor, atât de alinător, atât de dulce și blând.

Figurine decorate cu cristale Swarovski,

(Sursa)

Aș oferi acest suvenir, pe care îl puteți găsi pe pagina de Facebook a LuxuryGifts.ro și pe care este inscripționat citatul de la care am pornit acest articol, tuturor celor care se îndoiesc de ei, celor care simt că sunt la capătul puterilor, celor care au încercat, dar au eșuat, celor care încă mai au speranță, celor care nu renunță, celor care încă gândesc negativ, celor care sunt pesmiști, celor care au scopuri mărețe, celor care își doresc mai mult de la ei și de la viață.

Bucurați-vă de fiecare moment, clipă, gest sau om din viața voastră!

Încercați! Eșuați! Învățați! Apreciați! Iubiți! Visați! Realizați!

Articol scris pentru competiția SuperBlog 2013

comments

Adauga comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *