Category: Diverse

Orice, chiar orice!

Există vreun vis sau vreo dorință care dacă s-ar îndeplini, te-ar face să te simți împlinit și mulțumit de viața ta?

Sau un lucru pe care dacă l-ai avea, l-ai deține sau l-ai obține, ți-ar aduce acea satisfacție sufletească sau materială de care ai nevoie pentru a te simți satisfăcut?

Cred că fiecare dintre noi s-a gândit măcar la ceva când a citit cele 2 întrebări. Eu m-am lăsat dusă de val și mi-am imaginat cum ar fi să se împlinească măcar un vis pe care îl am, cum ar fi dacă aș reuși să fac cel puțin jumătate din ceea ce mi-am propus?

Răspunsul la ceea ce mi-am imaginat și îmi doresc să se împlinească îl regăsesc în citatul: orice lucru pe care mintea îl poate gândi și inima îl poate iubi, îl pot împlini, de Napoleon Hill. Sunt întru totul de acord că mintea noastră ne influențează gândurile, care ne influențează inima, care are efect asupra stării noastre de împlinire.

Acum 2 ani eram o tănără realistă, presimistă, negativistă și neîncrezătoare în forțele proprii. Eram așa cum nu ar trebui să fii dacă îți dorești să realizezi ceva în viață, dacă vrei să-ți împlinești visele și să devii un om capabil să influențeze alți oameni prin acțiunile și gândurile sale. După 2 ani de muncă asiduă (cărți citite, discuții cu oameni, participare la evenimente, punerea în practică a exercițiilor etc.), de lucru cu mine, în sfârșit pot să afirm că am evoluat de la un om care începea orice lucru cu o negație – “Nu pot, Nu vreau, Nu sunt capabilă”, la unul care susține că “Dacă vrei, poți!”.

A fost o etapă dificilă, dar foarte importantă pentru evoluția mea personală. Acum mă simt capabilă să mut munții. Știu că dacă vreau ceva, voi reuși! Știu că totul depinde de mine, de gândurile mele, de atitudinea mea, de implicarea mea, de dedicarea mea, de voință și dorința sinceră.

Nimic nu este imposibil. Noi ne impunem limite și ne punem bariere. Noi suntem cei mai mari dușmani ai noștri. Gândurile noastre zboară uneori într-o direcție greșită, însă ele pot fi controlate cu ajutorul minții.

Haideți să nu lăsăm gândurile să ne “ucidă” ideile bune! Haideți să punem în aplicare, în fiecare zi, măcar câte un pic din obiectivul care ne va ajuta să ajungem la scopul propus! Haideți să ne apropiem pe zi ce trece de ceea ce ne dorim, de lucrurile care ne aduc împlinire sufletească și ne fac să fim mulțumiți de noi. Dar cel mai important, haideți să facem toate acestea cu inima deschisă.  Dacă nouă o să ne placă, dacă pe noi o să ne facă fericiți, dacă o să ne urmăm vocea inimii, atunci o să fim împliniți.

Și ce altceva putem să ne dorim de la viață dacă nu sentimentul acela de împlinire, de mulțumire, de satisfacție interioară, care este atât de liniștitor, atât de alinător, atât de dulce și blând.

Figurine decorate cu cristale Swarovski,

(Sursa)

Aș oferi acest suvenir, pe care îl puteți găsi pe pagina de Facebook a LuxuryGifts.ro și pe care este inscripționat citatul de la care am pornit acest articol, tuturor celor care se îndoiesc de ei, celor care simt că sunt la capătul puterilor, celor care au încercat, dar au eșuat, celor care încă mai au speranță, celor care nu renunță, celor care încă gândesc negativ, celor care sunt pesmiști, celor care au scopuri mărețe, celor care își doresc mai mult de la ei și de la viață.

Bucurați-vă de fiecare moment, clipă, gest sau om din viața voastră!

Încercați! Eșuați! Învățați! Apreciați! Iubiți! Visați! Realizați!

Articol scris pentru competiția SuperBlog 2013

Mulțumesc, Moșule!

Moșule,

În fiecare an primești scrisori în care copiii din toată lumea îți cer, îți solicită, te roagă, te imploră, te amenință, te venerează, te apreciază sau îți mulțumesc pentru cadourile primite în Ajunul Crăciunului anterior. Știu că aproape toți încep răvașul cu: “pentru că anul acesta am fost cuminte, vreau să-mi aduci/vreau să primesc…!”.

2013 vreau să fie diferit pentru tine, îmi doresc să simți că munca ta înseamnă mult mai mult decât un cadou primit de copii într-o zi specială, pe care toți o așteaptă cu nerăbdare.

Primești această scrisoare de la o tânără care și acum se bucură de jocurile copilăriei și încă mai păstrează inocența acelei perioade. Zâmbește, se joacă, trăiește la maxim și apreciază fiecare clipă sau moment petrecut alături de oamenii dragi.

Este prima oară când îți scriu o scrisoare, de aceea am multe lucruri să-ți spun:

  1. Vreau să-ți MULȚUMESC pentru că în fiecare an faci fericiți milioane de copii din toată lumea, printre care și pe nepoțeii mei – Bogdan și Lucian;
  2. Vreau să știi că zâmbetul de pe buzele copiilor, numai la gândul că urmează să vii, înseamnă mai mult decât orice cadou pe care îl aduci;
  3. Vreau să iei în considerare că ești cel mai dorit Moș din toată lumea și că în fiecare Ajun de Crăciun copii te așteaptă entuziasmați și curioși să vadă cum sau pe unde ai intrat în casă, asta pe lângă cadourile pe care le vor primi de la tine;
  4. Vreau să înțelegi că darul găsit sub brad este insignifiant în comparație cu sentimentul de bucurie pe care îl simțim în suflet în acel moment;
  5. Vreau să îți spun că apreciez momentul din seara de Ajun, când toată familia se reunește în jurul bradului și ascultă colinde sau citește pasaje din cărțile de povestiri. În această iarnă aș vrea să le spun nepoțeilor mei povești din cartea „Crăciunul în cele mai frumoase povestiri”, în special “Spiriduşii Crăciunului”, de Charles Dickens;

Craciunul in cele mai frumoase povestiri

(Sursa)

6.  Vreau să afli că existența ta este indispensabilă pentru oamenii de toate vârstele, căci numai datorită ție reușesc și ei să simtă din nou copii și să se bucure de darul găsit sub bradul împodobit;

7.  Vreau să te anunț că ești unicul care reușește să scoată din oameni bunătatea și îi face să fie mai blânzi, mai darnici, mai omenoși;

8.  Vreau să te informez că de multe ori îmi atribui funcția ta – de a oferi daruri – și fac fericiți oamenii din jurul meu.

Sper ca anul acesta tot mai mulți copii să-ți mulțumească pentru gesturile tale și să aprecieze darurile pe care le oferi.

Dacă ai nevoie de un spiriduș care să te ajute, te poți baza pe mine oricând.

P.S: Vreau să-ți divulg un secret: întotdeauna mi-am dorit să fiu Alba ca Zăpada, să te ajut cu împărțirea darurilor 🙂

Articol scris pentru competiția SuperBlog 2013

Mașinuța cu roți pătrate

Să fii desemnat ambasadorul unei competiții inițiate de un brand internațional este o responsabilitate pe care trebuie să o iei în serios. Nu oricând ai oportunitatea să reprezinți imaginea unei companii și nici posibilitatea să-ți întărești brandul personal ca urmare a acțiunilor pe care le faci. De accea este foarte important în ce competiție te implici și mai ales cum o faci.

Să ne imaginăm următoarea situație: Toyota m-a desemnat să fiu ambasadorul competiției Dream Car Art Contest. Un concurs artistic în cadrul căruia copiii care se integrează în următoarele categorii de vârstă: sub 8 ani, între 8 – 11 ani și între 12 – 15 ani, sunt încurajați să facă mașina visurilor lor. Aceștia își pot înscrie în concurs mai multe desene, însă acestea trebuie să fie  însoțite de cele 2 formulare pe care trebuie să le completeze.

În cadrul concursului, care se desfășoară în perioada 15 noiembrie 2013 – 15 martie 2014, se vor acorda următoarele premii:

Categoria I de participanți:
– Aur: Tableta Allview Viva Q7
– Argint: Telefon Mobil Allview A4 All white
– Bronz: Set pictură în tempera începători

Categoria a II-a de participanți:
– Aur: Tableta Allview Viva Q7
– Argint: Telefon Mobil Allview A4 All white
– Bronz: Set pictură în tempera începatori
– Premiu special Toyota: Materiale promoționale Toyota

Categoria a III-a  de participanți:
– Aur: Tableta Allview Viva Q7
– Argint: Telefon Mobil Allview A4 All white
– Bronz: Set pictura in tempera incepatori

Categoria specială:

– Premiu special Toyota: Materiale promotionale Toyota

Copiii care au câștigat la etapa națională (câte 3 din fiecare categorie) sunt înscriși automat și la etapa internațională.

Dream Car Art Contest

(Sursa)

Ce aș face eu, ca ambasador al competiției Dream Car Art Contest, pentru a încuraja copiii să se înscrie la această competiție?

Sunt 5 lucruri care mi se par absolut indispensabile:

  1. As face un filmuleț de promovare a concursului, pe care l-as pune în sala de cinema, în zilele în care au loc lansări oficiale de filme dedicate copiilor sau desene animate;
  2. Aș pune afișe în locurile de joacă pentru copii, amenajate în diverse magazine mari și mall-uri și aș ruga persoanele care anunță copii despre activitățile care urmează să aibă loc, să spună câteva cuvinte și despre competiție sau de ce, să mă lase pe mine să le vorbesc copiilor;
  3. Aș promova concursul în rândul educatorilor, învățătorilor și profesorilor din grădinițe și școli, cărora le-aș povesti despre importanța angrenării copiilor în competiții care îi ajută să se dezvolte pe plan personal;
  4. Aș trimite informații despre concurs tuturor realizatorilor de emisiuni pentru copii (de la televiziune și radio) și i-aș invita să promoveze acest concurs în rândul telespectatorilor și radioascultătorilor:
  5. Aș promova evenimentul pe site-urile naționale pentru părinți și copii (articole, bannere, social media), cât și în rândul bloggerilor care scriu articole dedicate celor 2 categorii de public.

Opțional, aș anunța prietenii, colegii, vecinii și toate rudele care au copii despre această competiție și i-aș încuraja să-i înscrie în concurs. Copii trebuie susținuți și stimulați de mici să participe la competiții și concursuri care îi ajută să-și dezvolte abilitățile și aptitudinile.

P.S: Dacă aș avea 15 ani, m-aș înscrie în concurs cu un desen în care este reprezentată o mașinuță care are roți pătrate. Nu mă întrebați cum merge, la asta vă pot răspunde inginerii :))

Articol scris în cadrul competiției SuperBlog 2013

Motive florale

Cred că ați observat și voi că ce se purta acum 15 – 20 de ani revine la modă în 2013. Toate lucrușoarele pe care le aveau părinții noștri și care acum stau ascunse pe rafturile din spate ale dulapului își fac ușor loc spre cele din față. De la pardesiuri, paltonașe, pulovere, fuste lungi și fulare împletite manual, la dresuri și baticuri cu motive florale, toate au început să capete un loc de vază în ținuta zilnică a părinților noștri și, de ce nu, chiar a noastră. Căci, până la urmă, haideți să recunoaștem: nu contează atât de mult când a fost cumpărată o haină – acum 20 de ani sau acum 2 săptămâni – ci modul în care a fost purtată și păstrată.

Nu știu cum voi, însă eu am și acum în dulap haine pe care le purtam în școala generală, la liceu, facultate sau master. Fustița maro, cu imprimeu floral pe buzunare, pe care o îmbrăcam în clasa a VII-a și a VIII-a încă mă mai încape și îmi place să o port vara, în parc sau când ies la plimbare cu fetele. Pantalonii eleganți și cămășile colorate le am din perioada liceului și mă salvează de fiecare dată când am un eveniment oficial și nu știu cu ce să mă îmbrac. Paltonul alb, geaca verde și pardesiul crem – toate fac parte încă din garderoba mea, deși le-am cumpărat în timpul facultății. Totodată, am o fustă în stilul anilor ’80, pe care mi-a dăruit-o mătușa mea, un batic vechi de la bunica, precum cele care se poartă acum și câteva rochițe găsite într-o cutie pe care mama o păstra ascunsă bine în podul casei. Toate acestea fac parte din garderoba mea, pe care o completez anual cu haine noi sau vechi.

Fiecare dintre noi acordă o atenție deosebită hainelor pe care le poartă, cât și modului în care le îngrijește, nu-i așa? Chiar dacă nu ne permitem să ne cumpărăm haine din ultima colecție a marilor designeri, ne dorim să avem o ținută impecabilă și un look demn de invidiat. Iar pentru acest lucru avem grijă ca ceea ce purtăm să fie curat, călcat și asortat corespunzător. Rochia aia neagră, simplă pe care nu ai purtat-o de ani de zile, poate căpăta un nou aspect dacă o calci bine și îi pui o curea improvizată dintr-un batic cu motive florale, devenind astfel ținuta perfectă pentru o seară relaxantă în compania prietenilor sau a colegilor de muncă.

Fier de calcat

(Sursa)

Oamenii din jurul nostru apreciază ceea ce e nou, original, neobișnuit, dar și impecabil. Ei sunt atenți la felul în care suntem îmbrăcați, fardați, ce postură avem etc. De multe ori, din lipsa timpului sau din nepăsare, nu punem atât de mult accent pe aspectul nostru și ieșim în grabă din casă, fără să mai conteze că purtăm aceleași haine 2 zile la rând sau că sunt șifonate și puțin mototolite. Totodată,  pentru că nu avem o masă de călcat sau un fier bun, alegem să îmbrăcăm hainele fără să le mai călcăm, iar acest lucru nu rămâne neobservat, având un aport negativ asupra imaginii personale. Și mie mi se întâmplă să mă grăbesc uneori și pentru că am și un fier de călcat pentru voiaj (foarte mic), prefer să trec peste acest ritual și drept consecință mă trezesc cu “aprecieri” legate de ținuta mea, de la cei din jur. Pentru a evita astfel de situații, vă invit să intrați aici, de unde puteți să cumpărați produse electrocasnice, pe care le puteți folosi pentru a vă ușura viața de zi cu zi. Eu aș alege un fier de călcat marca Bosch, care mi-ar fi de mare ajutor în diminețile în care mă trezesc târziu și nu pot să dedic mult timp acestei activități.

bosch-logo

                 (Sursa)

Pentru a avea o ținută impecabilă nu este absolut necesar să purtăm haine noi, de marcă, din ultima colecție, ci putem îmbina ceea ce am găsit prin dulapul părinților, cu ceva din garderoba noastră. Important este să avem grijă la aspectul acestora: să fie călcate, curate și frumos mirositoare. Sunteți de acord?

Articol scris pentru competiția SuperBlog 2013

#puritate

Știți momentul acela în care stai culcat pe iarbă, înconjurat de flori de câmp, păsărele care îți încântă auzul cu sunetele lor, gâze mici care se urcă pe mâna ta sau te gâdilă pe picior și cerul albastru și senin de-ți pătrunde sufletul?!

Sau seara de vară în care ai decis să te bucuri de o plimbare sub clar de lună, în văzul stelelor și în care te lași surprins de sunetul chiriacilor și răcoarea plăcută care se lasă ușor peste sat sau oraș?

Sau limpezimea apei de mare în care-ți vezi perfect picioarele și fiecare pas pe care-l faci și care-ți dă impresia de curățenie profundă?!

Sau albul hainelor înșirate pe sfoara din fața casei și mirosul îmbietor și plăcut pe care-l au atunci când le îmbraci prima oară după spălare?!

Sau gestul sincer pe care îl observi la o femeie care oferă un măr unui copil pe stradă și bucuria din ochii acestuia?!

Sau sentimentele profunde exprimate involuntar și cu grandoare în cele mai neobișnuite locuri sau momente, când simți că atunci trebuie să reacționezi, să spui, să faci, să oferi sau să dăruiești?!

Sau vocea pătrunzătoare de la care ți se face pielea de găină de fiecare dată când o auzi și care îți inundă fiecare părticică a corpului?!

Sau zâmbetul unui bebeluș care stă cuminte în brațele mamei sale și care te hipnotizează cu privirea lui și mișcările necontrolate?!

Sau cartea pe care nu o mai poți lăsa din mână deși este miez de noapte și care te pătrunde cu fiecare filă citită?

Sau coala albă în fața căreia ai stat ore întregi până la momentul de inspirație profundă și creație și care te transpune, cu fiecare linie trasată, într-o stare în care pierzi noțiunea timpului?!

Sau momentul în care ești primul care încearcă, gustă, face, taie, atinge, simte sau vede un lucru, o ființă, o acțiune, o întâmplare?!

Vă regăsiți în unul dintre aceste momente? Ce credeți că au în comun? Care este cuvântul care le-ar caracteriza?

O fi ceva care îmbină candoarea, curățenia, naturalețea, limpezimea, autenticitatea, sinceritatea, unicitatea și inocența? Ceva care este dincolo de obișnuit, uzual, ordinar, comun etc.?

Dacă nu ați descoperit încă despre ce este vorba, cred că e timpul să vă spun eu: este un cuvânt pe cât de simplu, pe atât de rar. Este vorba de PURITATE așa cum o vedem noi, o simțim și o regăsim în anumite momente, gesturi, acțiuni sau lucruri. Acel fapt care ne dă un sentiment de nedescris, care ne face să vedem și să apreciem oamenii și lucrurile diferit.

Expuneți și tu punctul de vedere legat de semnificația cuvântului puritate în cadrul unui concurs Instagram, organizat de reprezentanții AQUA Carpatica. Tot ce trebuie să faci este să urmărești aquacarpatica pe Instagram și să fotografiezi sau să uploadezi o poză folosind hashtagul #puritate.

Puritate

(Sursa)

Îndrăznește să-ți afirmi opinia!

Sunt curioasă să văd ce semnificație atribui tu cuvântului puritate 🙂

Articol scris în cadrul competiției SuperBlog 2013

Concurs: Frumusețea de a dărui

Ia spuneți drept: aveți în jurul vostru prieteni, amici, cunoscuți sau mentori care vă inspiră?

Dacă da (și mă îndoiesc că răspunsul vostru ar fi nu), când ați făcut ultima oară un gest FRUMOS pentru ei?

Pentru că de cele mai multe ori uităm să spunem mulțumesc și să oferim o apreciere verbală sau un cadou oamenilor dragi din jurul nostru, vă invit să faceți acest lucru prin intermediul unui concurs. Căci, haideți să fim sinceri, ne-am obișnuit să oferim cadouri doar la ocazii speciale sau când avem nevoie de ceva în schimb.

Concurs

(Sursa)

Astfel, pornind de la acest video, în care este prezentată o cutiuță muzicală cu cristale Swarovski și care ne încântă cu sunetul său plăcut, încercați să răspundeți la următoarea întrebare: Dacă ar fi să faceți un cadou de suflet pentru o persoană care înseamnă foarte mult pentru voi (fie pentru că a fost alături într-un moment greu din viața voastră, fie pentru că este o sursă vie de inspirație), care ar fi acela?

Vreau să vă gândiți la un cadou care să le încânte sufletul și care să-i facă să aprecieze FRUMOSUL din viața lor. De exemplu, dacă persoana care vă inspiră este de gen feminin, ați putea să vă gândiți la un cadou care să conțină niște bijuterii cu cristale. Cred că nu trebuie să vă mai spun cât de mult apreciază o femeie bijuteriile! Mi-ar plăcea să detaliați motivul pentru care doriți să oferiți cadoul ales și de ce s-ar potrivi persoanei respective.

Câștigătorul concursului va primi ca premiu un voucher de reducere de 50% pentru produsele din gama butoni și bijuterii de fantezie, oferite din partea LuxuryGifts, pe care sper că îl va folosi pentru a face un gest frumos unei persoane importante din viața lui.

Acesta va fi punctat în funcție de originalitatea povestei și a cadoului ales, motivul și argumentele enunțate.

Concursul se desfășoară în perioada 16 – 23 noiembrie 2013.

Câștigătorul va fi anunțat pe 24 noiembrie 2013

Răspunsurile la întrebare trebuie trimise la adresa sofia.frunza [at] gmail.com, cu subiectul “Frumusețea de a dărui”.

START CONCURS!

Concursul este sponsorizat de LuxuryGifts și realizat în cadrul competiției SuperBlog 2013.