Curs de puericultura 4: alaptarea bebelusului

Uite ca am ajuns si la ultimul curs de puericultura din cadrul Scolii Mamei, organizat de Spitalul Clinic Filantropia. Tema abordata la aceasta intalnire a fost ALAPTAREA si provocarile care apar odata cu acest proces.

alaptare6-1

(Sursa poza)

Statisticile nu sunt foarte incurajatoare legate de acest subiect. In Romania doar 12% dintre mame practica alaptarea exclusiva (conform unui studiu realizat in 2015). Este un procent extrem de mic avand in vedere ca exista foarte multe beneficii ale alaptarii naturale pentru cresterea si dezvoltarea bebelusului. Daca ar fi sa enumeram cateva dintre ele, am specifica:

  • Laptele matern contine toate substantele nutritive necesare dezvoltarii armonisoase a copilului.
  • Este potrivit pentru metabolismul bebelusului, se digera usor si nu solicita tractul digestiv sau rinichii celui mic.
  • Isi modifica compozitia constant, in decursul aceleeasi mese, in functie de necesitatile copilasului.
  • Contine substante anti-infectioase sub forma de anticorpi, care ajuta la intarirea sistemului imunitar al celui mic.
  • Ajuta la dezvoltarea ochisorilor celor mici.
  • Scade riscul alergiilor si a altor afectiuni (de ex: diabet zaharat, obezitate, boli cardio-vasculare).
  • Se adapteaza la nevoile nutritionale ale copilasului.
  • Suptul la san ajuta la dezvoltarea maxilarrlor si a dintisorilor bebelusului.
  • Este lipsit de microbi si are o temperatura potrivita
  • Ofera copilului sentimentul de caldura si protectie si are un rol in cresterea coeficientului de inteligenta al celui mic.
  • Are rolul de a hrani copilasul, cat si de a-i potoli setea.

Printre cele mai comune motive din cauza carora proaspetele mamici renunta la alaptat sunt durerile pe care le au, lipsa de experienta, cat si frica pe care o simt. De asemenea, mamicile sunt influentate si de parerile celor din jur sau experientele altor mamici.

Apropo, stiati ca primul lucru pe care il face bebelusul dupa nastere este sa gaseasca sanul mamei? El se ghideaza dupa mirosul sanului mamei (glamendele au miros asemanator cu lichidul amniotic din burtica). 🙂 Mi se pare un lucru incredibil si abia astept sa-mi alaptez bebelusul si sper ca tot mai multe mamici sa aleaga sa faca acelasi lucru. Am auzit ca este o senzatie cu totul si cu totul speciala.

La unele persoane lactatia incepe in timpul sarcinii, la altele imediat dupa sau in decursul zilelor urmatoare. la inceput proaspata mamica va elimina colostru, un lichid vascos bogat in proteine si vitamine, iar peste 2-3 saptamani apare laptele matur, care este mai apos si mai alb. Pana la 6 luni, copilul poate fi alimentat exclusiv cu laptele matern, apoi putem incepe diversificarea. Alaptarea trebuie realizata la 2-3 ore. Iar daca in primele zile vom avea mai mult lapte decat mananca bebelusul nostru, trebuie sa ne asiguram ca scoatem laptele fie prin mulgere cu ajutorul pompei de san, fie manual.

Legat de alaptare, proaspetele mamici trebuie sa aiba grija si de hidratarea sanilor, intrucat se pot usca si crapa, iar acest lucru provoaca dureri si senzatie de disconfort. Exista creme speciale pe care le pot folosi si care sunt recomandate in aceasta situatie, insa este bine sa stiti ca unele necesita spalarea sanilor inainte de alaptare.

De asemenea, mamicile trebuie sa fie atente la alimentatia lor  in primele zile dupa nastere. Exista alimente care pot balona bebelusul si provoaca aparitia colicilor. Prin urmare imediat dupa nastere este recomandat ca mamica sa consume iaurturi, branza, supe etc. si sa evite alimentele care baloneaza (mazare, fasole, varza etc.), sucurile acidulate, cacao, portocale, cafea etc. Aceste alimente pot si introduse in alimentatie pe parcurs, cu mentiunea ca trebuie monitorizat cum reactioneaza copilul.

#Binedestiut: lacatia nu trebuie stimulata dinainte de nastere intrucat elimina oxitocina, care poate provoca nasterea.

Daca vreti sa va inscrieti la cursurile lunare de puericultura organizate la Filantropia, gasiti informatii aici. Eu am fost la aceste cursuri alaturi de sotul meu si feedback-ul nostru este ca MERITA sa il faceti. Am aflat multe informatii utile care ne vor ajuta atunci cand va aparea bebelusul nostru. In plus, ne-am linistit si am gasit raspunsuri la multe intrebari pe care le aveam legate de nastere, alaptare, diversificarea alimentatiei, cat si baita celui mic.

Mult succes tuturor!

comments

  • Oleg

    Mi-am luat certificatul de absolvire a cursului de puericultura. Oficial sint instruit. :)

    • Sofia

      In curand pui in practica ce ai invatat :P

Adauga comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *