Darul lui Jonas – Receptor al amintirilor

Toti ne nastem cu un dar.  Toti avem un talent pe care trebuie doar sa-l descoperim.

Unii sunt experti in arta vorbirii, in timp ce altii in arta scrierii. Unii sunt buni la calcule si formule, altii la pictura sau muzica. Exista insa persoane care au darul de a vedea viitorul/trecutul.

Exact despre acest dar se povesteste in filmul “Darul lui Jonas”, diferenta fiind aceea ca actiunea se intampla intr-o lume perfecta. O lume in care nu exista suferinta si durere, in care pacea si fericirea si-au gasit casa si conlocuiesc intr-o armonie perfecta cu cetatenii, in care fiecare persoana are un rol bine definit in societate, pe care si-l asuma implicit, in care totul este sub control, intotdeauna, chiar si sentimentele. O lume in care nimeni nu trebuie sa faca nicio alegere, pentru ca exista Consiliul Inteleptilor care fac asta in locul lor. O lume robotizata si fara culoare. Dar mai ales, fara trecut si amintiri.

In aceasta lume prefecta se naste tanarul Jonas, care spre deosebire de ceilalti cetateni, are un dar special, acela de a recepta amintirile.

the-giver-290116l

 

(Sursa)

Datorita acestei abilitati Jonas ajunge sa inteleaga faptul ca viata pe care o traieste nu inseamna nimic fara posibilitatea de a simti, de a trai, de a iubi, fara a avea amintiri. Ca exista o lume dincolo de locul in care traieste, ca natura, soarele, apa, ninsoarea, toate sunt parte din ea. Ca desi s-au intamplat lucruri negative (razboaie, lupte etc.) in trecut, lumea perfecta in care traieste este si mai rea pentru ca a sters totul, fara sa le dea posibilitatea sa aleaga si a construit ceva artificial, nenatural.

Pe masura ce primeste amintiri, Jonas decide sa le dea oportunitatea si prietenilor lui, dar si membrilor familiei sa vada si sa simta ceea ce doar el a fost capabil pana in acel moment, sa ii ajute sa-si recupereze amintirile, sa devina din nou umani.

El cauta adevarul si gaseste libertatea.

Cum se incheie filmul va las pe voi sa descoperiti, alaturi de celebrii actorii Meryl Streep, Jeff Bridges si Katie Holmes.

In Romania filmul este distribuit de Ro Image si poate fi vizionat in cinematografele din toata tara.

comments

Adauga comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *