Education_Frunzaresc

Educatia timpurie si rolul ei in dezvoltarea copilului

Comparatii intre frati sau cu cei mai buni colegi din clasa, presiuni pentru a obtine note mari, insistente legate de a avea activitati extracurriculare (dans, desen etc.), va spun ceva aceste lucruri? Eu am crescut cu ele si desi nu ii invinuiesc pe parintii mei pentru ca au ales sa ma educe asa, stiu ca toate acestea mi-au influentat atat comportamentul, cat si perioada in care am fost elev, scolar, licean si chiar student.

Acum ceva timp am participat la evenimentul “Liber la educatie sau educatie la liber”, la care mi-am dorit tare mult sa ajung datorita speakerilor faini care urmau sa sustina prezentari. Timpul petrecut acolo a fost o investitie foarte buna si care ma va ajuta pe viitor in relatia cu cei mici 🙂

Primul speaker a fost Gaspar Gyorgy, pe care eu il apreciez tare mult si care reuseste de fiecare data sa scoata in evidenta niste lucruri de care e bine sa fie constienta orice persoana. Gaspar a inceput prezentarea cu o intrebare: “Cum a fost rolul de elev pentru copilul din mine?”. Ne-am adus aminte fiecare dintre noi cum a fost aceasta perioada din viata noastra si care au fost momentele si profesorii care ne-au marcat viata. Chiar aseara discutam cu sotul meu cat de norocoasa sunt ca am intalnit in viata si am avut mai mereu alaturi oamenii faini, de la care am invatat multe si care m-au format de-a lungul timpului. Dar, ca orice persoana am trecut si prin multe experiente negative: de la invatatori care ne loveau cu linia pe degete pentru orice greseala pe care o faceam, care ne lipeau nota pe care am luat-o la un obiect, pe un carton si ne puneau sa facem un tur al scolii, sa ne vada toti scolarii, la profesori care favorizau anumite persoane si care ne umileau in diverse contexte. Fiecare dintre ei ne-a influentat si ne-au marcat viata, fie pozitiv, fie negativ (ca poate ne-au motivat sa fim mai buni), important este sa constientizam aceste lucruri, sa le acceptam sau sa le infirmam.

Educatia poate fi facuta prin frica sau prin compasiune, depinde de noi ca parinti, in primul rand, ce alegem pentru copilul nostru. Pe termen scurt, frica da rezultate, insa in timp poate avea efecte devastatoare asupra copilului: de la depresie, la comportamanete agresive, imposibilitatea de a se integra in societate si altele. Pe de alta parte educatia prin compasiune este o solutie mult mai ok, care pe termen lung are rezultate pozitive.

La fel de importanta este si relatia pe care o avem cu cei mici. Nu poate exista o relatie solida parinte-copil in lipsa unei relatii educationale solide. In familie se pune foarte putin accent pe aceasta relatie, care poate transforma scoala si educatia in ceva foarte placut. Daca noi vom intelege copilul, il vom sustine, il vom incuraja, ii vom explica, ii vom arata finalitatea unui lucru, il vom ajuta sa treaca peste anumite frici (frica de un profesor sever de exemplu), toate acestea se vor reflecta asupra dezvoltarii lui.

Copii petrec mult timp in sistemul de invatamant, iar profesorii sunt cei care le influenteaza arhitectura psihologica. Copii nu pot invata de la cei pe care nu ii plac. De aceea este bine sa fim alaturi de ei, sa ii observam si sa ii ascultam, sa gasim impreuna solutii la o problema pe care o au, sa indraznim sa reactionam daca este cazul.

Oana Moraru, un alt om special, pe care mi-am dorit sa-l cunosc la evenimentul “Liber la educatie sau educatie la liber” a povestit despre cum ne facem noi din copii “agenda personala”. Un lucru de altfel nu foarte bun. Nimeni nu vrea sa fie folosit pentru interesele personale sau implinirile personale. Noi, parintii, de multe ori ne dorim ca cei mici sa devina doctori, balerini, pictori etc. Dar daca cel mic nu are o afinitate spre ceea ce ne dorim, de ce sa insitam?!

Copiii merg la scoala din dorinta de a fi vazuti (o nevoie emotionala de baza), ascultati, apreciati pentru ceea ce stiu. Ei vor sa se simta relevanti si au nevoie sa le arati cum arata succesul. Pentru copii predictibilitatea este cheia succesului. Este indicat sa le explicam de ce trebuie sa invete obiectul x sau y, de ce trebuie sa citeasca cartea z. In felul acesta ii motivam sa-si doreasca sa invete si vor face acest lucru din placere. Modelul finlandez de invatamant merge pe acest principiu: copilului ii este explicat unde trebuie sa ajunga, cum evolueaza, cum obine nota, ce inseamna succesul etc.

Un alt lucru important este sa-i lasam sa se descurce singuri. Nu trebuie sa le facem calea lina, caci ii crestem astfel intr-o lume ireala. Iar daca au parte de experiente traumatizante, e bine sa le fim alaturi, sa-i ajutam sa le depaseasca. Si traumele sunt necesare si pot fi utile pentru dezvoltarea copilului.

Pe ce sa punem accent in primii ani de viata?

  • 0-3 ani: Stimularea copilului si a celor 5 simturi prin joc. De exemplu: punem in 5 borcane 5 plante care au miros diferit si il lasam pe cel mic sa miroase si ii explicam ce planta este acolo, detalii, caracteristici, textura etc. Repetam exercitiul minim 5 zile.
  • 3-5 ani: Dezvoltarea copilului prin desen, joc de rol si miscare fizica. Aceste activitati sunt foarte importante in aceasta etapa. La 5 ani copilul trebuie sa stie sa faca desene in care apar mai multe elemente.

Cum alegi gradinita sau scoala pentru cel mic? O intrebare foarte delicata si la care multi parinti incearca sa gaseasca raspunsul. Oana Moraru ne-a recomandat sa mergem pe instinctul matern. Daca ne place o scoala, mergem acolo si interactionam cu profesori, cu elevi mai mari, ne uitam un pic in caietele lor sa vedem daca au teme, daca le corecteaza profesoara etc.

La eveniment s-a mai discutat despre Scoala Step by Step (Carmen Lica), care respecat curricula sistemului romanesc si sistemul de evaluare, dar isi structureaza orele total diferit, cu accent pe lucru in echipa si pozitionarea elevilor fata in fata si la acelasi nivel cu profesorul si despre alimentatia copiilor si paradoxul obezitatii (Larisa Petrini), care a povestit despre un subiect pe care l-am dezvoltat aici!

Evenimentul “Liber la educatie si educatie la liber” a fost posibil datorita brandurilor care s-au alaturat si au sustinut proiectul (Orange RomaniaNN, Aquatique, Dacia Romania, Boiron Romania, RawBite Romania, English Kids Academy, Scoala Step by Step Bucuresti, Sloop, Kinderpedia, Bucate delicioase si NESCAFÉ Dolce Gusto Romania) si partnerilor media, printre care ma bucur sa ma numar si eu 🙂

comments

  • Toma

    Cu siuranta este important sa educi copilul din timp si sa-l ajuti sa se integreze cat mai usor in societate.

Adauga comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *