Fidelitatea față de sine însuși

M-a făcut să înțeleg multe lucruri;

M-a făcut să mă pun în situația celuilalt;

M-a făcut să descopăr adevăruri despre oameni;

M-a făcut să văd fericirea în “a fi”:

M-a făcut să cred în iubire prin autodepășire.

Dar cel mai important, m-a făcut să realizez cât de importantă este fidelitatea față de sine însuși. Toate acestea în cartea “Cum să fim fericiți în cuplu. Între fidelitate și infidelitate”, scrisă de Dr. Gerard Leleu.

Cums a fim fericiti in cuplu

(Sursa)

Ca să înțelegeți despre ce este vorba, am selectat câteva idei care mi-au atras atenția și pe care vreau să le împărtășesc cu voi:

“Iubirea este dificilă (…). Iubirea unei ființe umane pentru o alta este poate încercarea cea mai dificilă pentru fiecare dintre noi. Este cea mai înaltă mărturie despre noi înșine, opera supremă pentru care toate celelalte nu sunt decât pregătiri. (Rainer Maria Rilke)

Spiritualitatea este aceea care permite trecerea de la o conștiință mărginită asupra eului la o conștiință deschisă lumii. Această evoluție a spiritului ar trebui să fie scopul întregii existențe umane.

Iubirea în doi, atunci când reușește, este începutul iubirii universale.

Conștiința proprie este singurul judecător, judecător fie prea permisiv, fie prea sever, în funcție de supraeul fiecăruia.

În fond, singura fidelitate care trebuie recunoscută este fidelitatea față de sine însuși, care constă în afirmarea fără concesie a ceea ce suntem în profunzime și în împlinirea acelor lucruri pentru care suntem făcuți.

Asistăm oare la o nouă etapă, aceea a trecerii de la iubirile succesive la o iubire multiplă simultană, pe care unii o numesc iubirea în arhipelag?

Cel care îmbrățișează prea mult, strânge prea puțin.

Lipsa de permanență este prea adesea alibiul filosofic al unei negări a voinței , al unei renunțări la responsabilități.

Despărțirea survine numai dacă unul evoluează și celălalt nu sau unul evoluează fără să țină cont de celălalt.

O viață, chiar făcută din curente și cascade, poate fi o unitate; un cuplu, chiar asaltat de vârtejuri, poate fi o operă continuă.

Fericirea autentică se găsește în “a fi” și nu în “a avea”. A fi înseamnă a fi bine în corpul tău, în strâns contact cu viața care îl străbate, a fi atent și a te bucura de toate minunatele senzații pe care acesta le procură.

A fi înseamnă a dezvolta talentul pe care fiecare dintre noi îl are, până aproape de perfecțiune.

A fi înseamnă a pune în acord ceea ce ești, ceea ce vrei și ceea ce faci, înseamnă a da un sens propriei existențe.

A fi (…) înseamnă mai degrabă a fi demn de iubire decât demn de a avea un iubit.

Ceea ce contează nu este să reușești, ci să te împlinești și, pentru aceasta, trebuie să te cunoști și să te iubești.

A crește înseamnă a accede la maturitate și la înțelepciune, depășindu-ți ego-ul și scăpând de nevrozele constituite în copilărie.

A te împlini înseamnă să-ți dezvolți aptitudinile, chiar talentele, cu scopul de a realiza din plin ceea ce ți se potrivește.

A fi înșelat înseamnă a muri puțin.

Furia este cel mai prost sfătuitor.  Ea trebuie lăsată să se retragă și chiar să se domolească înainte de a lua orice decizie.

A iubi înseamnă și, câteodată, să nu dai ca să încurajezi inițitiva celuilalt.

A iubi nu înseamnă să te distrugi prin sacrificiu, ci să crești prin autodepășire, mișcare care umple, regenerează și te face fericit. În fond, iubirea este în același timp generoasă și egoistă pentru că face bine atât celorlalți, cât și ție însuți”.

Concluzie: Dacă ajungeți la starea în care sunteți bine cu voi, sunteți capabil să fiți bine cu și pentru ceilalți!

comments

Adauga comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *