Intarcare blanda_Frunzaresc

Intarcarea blanda: cateva impresii

Vine un moment in viata unei mame cand ia decizia de a-l intarca pe cel mic. Nu conteaza atat de mult motivul pentru care o face, cat cum decurge procesul de intarcare si implicatiile lui asupra copilului si ale mamei.

Cand este momentul potrivit sa incepem intarcarea?

Apelam la intarcarea blanda sau la intarcarea brusca?

Ne ghidam dupa sfaturile “babesti” si ale mamelor care “stiu mai bine” pentru ca au trecut prin asta sau dupa feeling-ul nostru?

Va voi povesti in continuare experienta noastra si cum am reusit sa trecem cu brio (as spune) peste aceasta perioada care este provocatoare atat pentru mama, cat si pentru cel mic 🙂 Totul a inceput in luna ianuarie a acestui an. Atunci am aflat ca voi deveni mamica pentru a doua oara. Citisem pe cateva site-uri de parenting ca sarcina nu este incompatibila cu alaptarea. Singura exceptie poate fi atunci cand mama are anumite probleme cu sarcina. Asa ca primul lucru a fost sa discut cu ginecologul meu, ca sa ma asigur ca pot alapta in continuare fara sa fac rau nimanui. Doctorul meu mi-a spus ca nu e nevoie sa intrerup alaptarea. Mi-a povestit ca in sarcina se elimina niste hormoni, dar ca nu sunt nocivi pentru cel mic. Important este sa ma simt eu bine si alaptarea sa nu devina ceva neplacut pentru ca in perioada sarcinii s-ar putea sa fiu mai sensibila.

In acea perioada Damian avea 10 luni si cum el e un gurmand inascut, ziua nu prea mai voia la san, ci devora cu placere orice ii gateam. Mai avea momente in care tragea de tricou si cerea “titi”, dar erau foarte rare in timpul zilei. Problema aparea noaptea… Se trezea de 7-9 ori pe noapte, statea 2-3 minute la san apoi adormea. Faptul ca se trezea atat de des ma obosea enorm desi stiam ca trece printr-un puseu de crestere. A doua zi nu aveam energie si putere sa fac ceea ce imi propuneam. Plus, incepusem sa devin mai sensibila si sa ma irit de la lucruri minore, carora pana atunci nu le dadeam importanta.

Stiu ca Organizatia Mondiala a Sanatatii recomanda alaptarea pana la 2 ani sau mai mult, daca mama si copilul sunt ok cu asta. Imi doream sa il alaptez pe Damian pana la 2 ani, dar realizasem ca nu pot sa fac asta. Asa ca mi-am propus sa il alaptez pana la 1 an cel putin, apoi sa incep, treptat, intarcarea blanda. Damian mi-a fost partener de incredere in toata aceasta perioada. Am inceput incet, incet sa renunt la alaptarea din timpul zilei. Oricum, nu era o problema intrucat Damian manca foarte bine si nu cerea sanul aproape deloc in timpul zilei. Apoi, am renuntat la masa de dimineata – micul dejun la san, peste care Damian sarea deseori. L-am inlocuit cu lapte cu cereale sau alte gustari (avocado cu rosie si lamaie, paine cu branza si unt etc.).

A venit momentul in care Damian a facut 1 anisor. Am sarbatorit tare fain acest moment, insa el a venit la pachet cu o provocare: durerile de masele… Daca pana atunci Damian nu cerea deloc sanul ziua, situatia s-a schimbat de cand cu aparitia maselelor. Ziua simtea nevoia sa stea la san. Acesta a fost momentul in care am decis ca trebuie sa mai aman intarcarea. Ca puiul meu are nevoie de laptele matern si de momentele de alinare pe care doar stand la titi le poate avea. Asa ca l-am pus la san ori de cate ori a simtit nevoia.

Momentul a coincis cu inceputul presiunilor celor din jur. Erau persoane in anturajul meu care imi sugerau si apoi imi spuneau cu toata vocea ca trebuie sa-l intarc pe Damian, ca alaptarea nu este recomandata in perioada sarcinii, ca imi fac rau atat mie, cat si copilasului din burtica etc. Cu cat presiunile erau mai mari, cu atat raspundeam mai vehement ca nu voi renunta sa alaptez. Era o chestie de feeling. Simteam ca nu este momentul sa-l intarc pe Damian si am facut asa cum am simtit. Dupa aproape 1 luna, durerile de dinti i-au trecut si Damian iar a inceput sa lase titi pentru mancarea gatita 🙂 Atunci am decis ca treptat voi reincepe intarcarea. Si uite-asa, la 1 an si 1 luna Damian nu mai cerea deloc titi ziua, iar noaptea doar inainte de somn.

Ca sa trecem si peste aceasta etapa, am decis cu sotul meu sa il puna el la somn. Prima seara a adormit in bratele lui. Nu a durat mult. S-a trezit o singura data noaptea si i-am dat biberonul cu lapte. A baut putin si apoi l-am plimbat in brate pana a adormit. A doua seara am repetat acelasi lucru. S-a trezit tot o singura data, dar nu a mai vrut laptic, ci doar sa stea in bratele mele. A urmat noaptea cu numarul 3. Damian s-a trezit abia dimineata. A fost pentru prima oara, dupa mai bine de 1 an, cand am dormit 8 h cap coada. Si de-atunci, Damian doarme toata noaptea si nu mai cere nici titi, nici lapte inainte de somn sau in timpul noptii.

Poate ca sunt o norocoasa… Sau poate ca pur si simplu am luat cea mai buna decizie, la momentul potrivit, astfel incat Damian sa aiba un proces de intarcare cat mai bland si lin. Oricum, cel mai important lucru a fost faptul ca am oprit alaptarea atunci cand m-am simtit pregatita si l-am simtit pregatit (daca pot spune asa) pentru asta. Nu am cedat presiunilor, nu m-am lasat prada emotiilor, ci pur si simplu am facut ceea ce am simtit ca trebuie, la momentul respectiv.

Daca ar fi sa ofer cateva sfaturi legate de perioada intarcarii, iata ce v-as spune:

  • Informati-va despre procesul de intarcare! Nu incepeti intarcarea fara a sti care sunt implicatiile atat pentru voi, cat si pentru bebelus. In cazul unei intarcari bruste, pot aparea complicatii pentru mama, dar si puiul cel mic sufera;
  • Discutati cu medicul vostru (daca este cazul) si apoi luati o decizie legata inceperea procesului de intarcare;
  • Optati pentru intarcarea blanda a bebelusului in detrimentul intarcarii bruste. Alegeti intarcarea blanda astfel incat si cel mic, cat si voi sa va bucurati de ultimele clipe de alaptare, iar procesul de intarcare sa nu devina ostil si dureros pentru voi. Cand nu veti mai alapta, credeti-ma, va va fi dor de momentele in care cel mic statea la san.
  • Daca simtiti ca nu este momentul potrivit pentru intarcarea celui mic, renuntati la intarcare pentru o perioada. Luati-va cat timp aveti nevoie 🙂
  • Nu cedati presiunilor celor in jur, care va spun ca TREBUIE sa intarcati copilul (din diverse motive). Incepeti intarcarea abia cand simtiti ca este momentul. Feeling-ul matern este foarte important in opinia mea 🙂

Succes cu intarcarea celui mic si astept impresii despre experienta voastra. Le voi citi cu drag si sunt aici daca va pot ajuta cu un sfat, o incurajare, o recomandare.

Nu uitati: sunteti minunate!

 

 

 

 

comments

Adauga comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *