Învățarea modernă se inspiră din Creangă

–       De ce? Se răzvrăti cu răutate eleva. Educația nu se mai face așa…

–       Dar cum, întrebă profesorul nedumerit? Am evoluat cu fiecare generație pe care am educat-o, însă tot la tehnicile dureroase am ajuns să fac apel. Se pare că doar acestea au efect.

–       Imposibil, nu sunt de acord. Nici mama nu ar fi, mi-a spus-o de multe ori și vă transmit și dumneavoastră. Trebuie să găsiți altă modalitate prin care să vă faceți ascultat.

Biciul

(Sursa)

–       Ți-a fost frică de bici?

–       Da, domnule!

–       Atunci a avut efect… și tu spui că trebuie să schimb tehnica! Biciul mă ajută să mă fac înțeles. Știu, nu mai suntem pe vremea lui Ion Creangă, dar se pare că mult ne mai ajută învățămintele rămase din acea perioadă. Deși copiii s-au schimbat mult, de frica biciului nu au uitat.

–       Trăim într-o țară modernă, nu ar trebui să se întâmple asta… Drepturile omului sunt o temă din ce în ce mai dezbătută. Nu vă este frică de consecințe?

–       Copiii din ziua de azi au uitat de respectul pentru profesori… Mi-e frică de consecințele care se vor resimți peste 10-15 ani, când veți fi mari și nu veți mai avea valori și principii, când veți uita de părinți și de țară, când veți trudi săpând pământul în loc să fiți în fruntea unei companii. Mi-e frică de generațiile care vin, de interesul tot mai scăzut pentru învățătură…

–       Dar nu este chiar așa… Elevii ar învăța dacă și profesorii și-ar schimba sistemul de predare, dacă ar fi mai înțelegători, dacă ar face lecțiile mai atractive, dacă i-ar implica mai mult în activități practice și s-ar adapta la noile tendințe tehnologice.

–       Să le dau teme prin SMS și să-i pun să vizioneze filme în loc să citească cărți?! Niciodată!

–       Nu despre asta este vorba. Deși, punându-i să vizioneze un film, le-ați putea capta atenția și i-ați putea determina să citească și cartea. La mine ar funcționa și dacă mă gândesc bine, cred că si colegilor mei le-ar surâde ideea.

–       Nu sunt de acord cu asta! Nu cred că este cea mai bună metodă de învățare sau predare. Oricum, nu înțeleg de ce avem această discuție acum, când de fapt ar trebui să ridic biciul să te pedepsesc pentru tupeul obraznic?!

–       Să nu îndrăzniți… Veți pierde respectul și aprecierea unei eleve de nota 10, printre puținele care vin cu inima deschisă la lecția de română.

–        Bine, dar tot nu scapi de pedeapsă. Data viitoare să înveți 2 poezii în plus, altfel… știi ce te așteaptă!

Articol scris pentru competiția Creativitate fără nume.

comments

Adauga comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *