Miscari in burtica

Inca nu m-am nascut, dar deja am program “de lucru”. Nu va ganditi ca am nevoie de o agenda in care sa-mi notez gandurile, intalnirile, responsabilitatile sau alte lucruri importante. Programul meu se refera la trezit, mancat si miscat prin burtica mamei pentru a ma intinde si a gasi cea mai comoda pozitie.

Miscari in burtica

(Sursa poza)

Mami deja s-a obisnuit cu miscarile mele. Totul incepe inca de la primele ore ale diminetii si tine pana tarziu in noapte, cu perioade de pauza. Ora mea preferata este 23.00. Atunci ii arat mamei cat de mult imi place sa ma misc, sa ma intind, sa dau din maini si din picioare. Totul tine in jur de 30 de minute, dar nu e ceva fix. Uneori programul meu de miscari se intinde pe durata unei ore sau mai mult.

Cateodata mami isi face griji pentru mine. Pune mana pe burtica si vorbeste cu mine, ma intreaba daca sunt bine, ma rasfata, ma mangaie. Se alatura si tata, in incercarea de a comunica cu mine, de a ma face sa ma linistesc, in cazul in care sunt foarte agitat.

Este o senzatie unica pentru mami si tati, cel putin asa imi imaginez! Plus, am auzit-o pe mami spunand ca este un moment pe care l-a asteptat si este foarte incantata sa ma simta acolo, parte din ea, sa vada ca ma misc, ca sunt bine.

Mai e putin si o sa ma poate tine in brate. Abia astept! 😛

 

comments

Adauga comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *