…născut în URSS!

“Priviți, invidiați-mă,

Sunt cetățean al Uniunii Sovietice”.

Vladimir Maiakovski

pas(Sursa)

Sunt unul dintre tinerii care fac parte din generația care s-a născut în URSS.

Nu este un motiv de mândrie, nici de tristețe, este doar un fapt, o realitate. Nu-ți alegi locul în care te naști, nici cine îți vor fi părinții. Pur si simplu se întâmplă…!

Ce înseamnă să faci parte din generația tinerilor care s-a născut în URSS?

În primul rând faptul că ai trecut prin anumite experiențe, ți-ai dezvoltat niște abilități și cunoștințe, ai o educație și cultură care te diferențiază de alte generații. Toate acestea fiind influențate în mare parte și de părinți, care s-au născut, au trăit și “s-au bucurat” din plin de  perioada de glorie a URSS-ului.

Tata îmi spune și-acum poezii despre Lenin (Da, a fost copil și Lenin; Da, a fost școlar și el; Și în viața lui pe vremuri; A citit AbeCeDar…), cântă cântece patriotice de pe vremea când era încă pionier și îmi povestește despre celebrii scriitori ruși. Își aduce aminte cu drag de perioada în care și-a făcut stragiul militar (în Azerbaidjan) și încercările prin care a trecut atunci când a lucrat în gospodăriile agricole.

Desființarea gospodăriilor agricole a fost punctul culminant, un fel de atenționare că lucrurile nu vor mai fi la fel (sau cel puțin asta a însemnat pentru el).

Despre astfel de experiențe scrie și  Vasile Ernu în cartea Născut în URSS (www.nascutinurss.ro ), o publicație care surpinde foarte bine modul de trai al cetățenilor URSS-ului. Fiecare capitol al cărții cuprinde informații despre momente, evenimente, lucruri și obiecte care sunt reprezentative pentru acea perioadă, dar care, aș spune eu, s-au păstrat și după 23 de ani de la căderea URSS-ului. Cel puțin în R.Moldova…!

pasaport URSS

 

(Sursa)

De la obiectele pe care le studiază în școli (educația muncii), KVN-ul: clubul celor veseli  și ingenioși, muzica și filmele rusești, până la prostul obicei din a face din orice sărbătoare sau eveniment, motiv de beție . Sunt lucruri care s-au păstrat în mentalul colectiv și cultura moldovenească și care vor rămâne și vor avea un loc aparte o mare perioadă de timp.

E greu să treci peste o perioadă care a însemnat foarte mult pentru unii și un regres pentru alții.  A însemnat mult pentru că a fost perioada în care și-au trăit adolescența sau maturitatea, perioada în care și-au făcut familia și au petrecut cele mai frumoase momente din viața lor. Nu poți să le dai uitării și nici să le ștergi cu beretele. Pentru unii, a fost un stil de viață și o perioadă în care au trăit la intensitatea maximă sau cel puțin așa credeau atunci, pentru alții însă a însemant încălcarea frecventă a drepturilor omului și lipsa libertăților individuale.

A fost, dar s-a oprit..!

comments

Adauga comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *