O piesă deșănțată

Teatrul nu-mi mai e străin așa cum era odată, atunci când îi pășeam pragul cu vreo ocazie specială. A devenit o parte din viața mea, mai ales în ultima jumătate de an. De la piese calsice, la cele moderne, toate au trecut prin filtrul ochiului critic al Moscovei (cum obișnuiau să-mi spună 2 prietene în perioada studenției) și au primit un calificativ din partea mea.

În ultima periodă am ajuns mai la toate spectacolele de teatru în care joacă actorul Marius Manole. Piesa care m-a impresionat în mod special fiind Masculin/feminin, despre care am scris un articol aici. Săptămâna trecută însă am fost la “O piesă deșănțată”, de Lia Bugnar, unde am asistat la o comedie care m-a ținut cu zâmbetul pe buze mai tot timpul.

Cine încalcă limitele bunei-cuviințe în O piesă deșănțată? Cred că dacă stau bine să mă gândesc, aș îndrăzni să spun că toți o fac, fiecare însă în felul său. Piesa începe cu o scenă obișnuită, o discuție în cuplu, între Mihu (Radu Iacoban), care este căsătorit cu Ela (Lia Bugnar), despre invitația pe care i-au făcut-o celor 2 însurăţei – Niki (Marius Manole) şi Mira (Ilinca Manolache), care deși sunt căsătoriți de mai bine de un an, nu au făcut sex niciodată. Abia când apar cei 2 invitați în peisaj aflăm scopul acestei întâlniri – aceea de a face sex în 4 sau schimb de parteneri.

Complimente (bombă sexy), vorbe frumoase (“Mira e mai timidă, dar au și timidele farmecul lor”), avansuri, supravalorizări (“fac parte dintr-o specie de oameni supersexuali”, “eu cânt la zonele erogene ca la pian”), apropieri indecente și tot felul de discuții siropoaso-inteligente încep să domine peisajul până când disconfortul provocat de chiloții mov îl determină pe Mihu să stârnească o “revoltă” publică, care schimbă cursul normal al lucrurilor ce urmau să se întâmple (“Pe mine vă rog să mă scuzați, trebuie să-mi scot chiloții”). Din acel moment asistăm la tot felul de schimburi de replici (“mica și doapă, aschimodie”, “scândură de căcat, veche și răblăgită”), certuri, acuzații și crize – toate până intră în peisaj hoțul, care vrea să fure colița din ’31 a lui Mihu, singurul lucru la care ține cu adevărat “celebrul” arhitect și traducător de limbă curdă.

Moral, organziat, sensibil și îngrozitor de politicos, hoțul aduce în lumina reflectoarelor 2 subiecte de discuții foarte delicate: pe de o parte, sexul în grup și moralitatea, pe de altă parte furtul și moralitatea. Asistăm la o paralelă furt/moralitate/condamnare, sex în 4/moralitate/înșelare, care scoate în evidență aspecte interesante ale vieții cotidiene de cuplu (“să-ți călărească nevasta e ok, dar nu e ok să se dea cineva la ea”) și face ca situația neprevăzută, dusă până la grotesc (datorită cauzei jafului neobișnuit – țestoasa care trebuie operată și dărnicia Mirei), să pară cu atât mai interesantă cu cât pistolul hoțului ajunge în mâinile tuturor. Dintr-un furt obișnuit, în care oamenii reacționează într-un fel anume (se panichează, plâng etc.), se ajunge la situația în care victimele devin agresori și se implică într-un joc al cărei finalitate îi face să conștientizeze problemele pe care le au și îi determină să accepte valoarea partenerului din viața lor.

O experiență de neuitat din care toți avem de învățat și care scoate în evidență un lucru foarte important legat de relațiile umane: deși încercăm, ne entuziasmăm la tot felul de idei trăsnite, vrem să experimentăm, când realizăm și suntem conștienți de valoarea reală a omului de lângă noi, abia atunci ajungem să îl apreciem, să îl iubim, să îl râvnim și să îl adorăm.

Ce poate fi mai frumos decât atât?!

comments

Adauga comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *