Participarea a scăpat de încorsetări la G3P5

“Menține-ți gândurile pozitive pentru că gândurile tale se transformă în cuvintele tale. Menține-ți cuvintele pozitive pentru că ele se transformă în acțiunile tale. Menține-ți acțiunile pozitive pentru că acțiunile se transformă în deprinderile tale. Menține-ți deprinderile pozitive pentru că ele se transformă în valorile tale. Menține-ți valorile pozitive pentru că valorile se transformă în destinul tău.

(…)Singurii demoni cu care trebuie să luptăm sunt cei dinlăuntrul nostru.”, spunea Mahatma Gandhi.

Așa cum bine redă citatul de mai sus, destinul nostru depinde de lupta interioară pe care o ducem cu demonii dinlăuntrul nostru. Viitorul nostru depinde de deprinderile, acțiunile, cuvintele și gândurile noastre.

Putem fi mânați de gânduri negative, care ne determina să acționăm într-un mod în care ne afectează viața în loc să ne-o îmbunătățească sau putem gândi pozitiv și acționa în consedință de cauză. Oricum, un lucru este sigur: indiferent ce am am alege, este decizia noastră, pe care trebuie să ne-o asumăm întru totul.

Despre cuvinte și acțiuni scriu entuziastă în seara asta, după ce am participat la Gala Premiilor Participării Publice, organizată de CeRe. Un eveniment care MERITĂ un premiu special și care mă face, cu fiecare ediție, să-mi mențin atitudinea pozitivă și să cred în continuare că există cetățenie activă în România, că oamenii nu sunt indiferenți, că le pasă, că acționează și că iau ATITUDINE.

vizual galaAm intrat în sala plină ochi cu oameni curioși să afle ce proiecte au mai făcut românii în 2013 și care a fost impactul lor asupra comunității. Am aplaudat și am fost mândră să văd atâtea situații în care CETĂȚEANUL a reușit, în care cetățeanul a ÎNDRĂZNIT!

De la probleme sociale și de mediu, la inițiative individuale, toate și-au găsit sorți de izbândă datorită oamenilor sau ONG-urilor care au ÎNDRĂZNIT și au fost premiate cum se cuvine la Gala Premiilor Participării Publice (66 de proiecte înscrise și 12 pemii oferite). Cetățeni, asociații și ONG-uri, politicieni și oameni din companii au fost VEDETELE serii.

Cu mesajul: RENUNȚĂ LA ÎNCORSETĂRI, CeRe a organizat o Gală  despre participare fără corset. Îndemnul organizației către cetățeni este acesta:  ÎNDRĂZNEȘTE să tai paglica care te încorsetează. Scapă participarea de încorsetări! Numai tu poți face acest lucru.

#participarefaracorset

comments

Adauga comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *