Provocarea lunii ianuarie

Am făcut acest blog pentru că vreau să arăt frumosul din jurul meu. Oameni, proiecte, campanii, atitudini, obiceiuri cărora merită să li se acorde măcar câteva rânduri într-o pagină Word.

Negativismul oamenilor din jurul nostru ne-a făcut să privim totul în culori mult prea închise. E timpul să schimbăm acest obicei, e timpul să arătăm și cealaltă patre a lucrurilor.

Cred cu tărie că nu trebuie să acordăm prioritate situațiilor și momentelor triste sau negative din viața noastră. Din contra, trebuie să găsim, să expunem, să scoatem la iveală, să promovăm tot ceea ce ne face fericit, ceea ce aduce un plus de valoare, ceea ce contribuie la binele comun sau personal.

2014 va fi un an al faptelor bune – realizate de mine sau oamenii din jurul nostru – pe care le voi expune pe blog. Voi scrie despre situații pirn care am trecut, cărți pe care le-am citit, evenimente la care am participat, campanii care mi-au atras atenția și oameni care au ieșit în evidență prin atitudinea lor sau acțiunile pe care le-au făcut.

Pentru a-mi forma obiceiul de a scrie zilnic, mi-am propus ca timp de 30 de zile, să scriu câte un articol în fiecare zi. M-am lăsat inspirată de un video, în care Matt Cutts spune că dacă vrei să deprinzi un obicei nou sau să înveți un lucru nou, trebuie să-l faci măcar 30 de zile continuu.

30 de zile

(Sursa)

Am o provocare pentru voi: încercați ceva nou timp de 30 de zile? Poate vă doreați să luați un curs de desen, să mergeți la înot sau orice altă activitate care vă face plăcere.

Deprindem obiceiuri noi în paralel, ce ziceți?

comments

Adauga comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *