Real Escape Room – un altfel de joc

Sunt gata mereu să spun DA provocărilor, mai ales la celor care sunt extreme sau neobișnuite. Îmi place să încerc lucruri noi care mă fac să gândesc “outside the box” și să experimentez tot felul de jocuri și sporturi care îmi provoacă senzații noi.

Am sărit cu parapanta, am jucat paintball, laser tag, boargames-uri, am tras cu arcul, cu arma și abia aștept să sar cu parașuta. Însă până atunci, vreau să vă povestesc despre un nou joc, pe care l-am descoperit de curând. Se numește Room Escape și poate fi jucat în echipă într-o singură cameră sau în două camere.

Este un joc de evadare foarte cunoscut în Europa, în special în Budapesta, unde se practică de mulți ani.

De ce este atât de special?

Pentru că îți stimulează inteligența, ingeniozitatea și creativitatea la maximum și te provoacă atât de mult, încât uneori vrei să te dai bătut, dar nu o faci!

Mecanismul jocului este simplu: intri într-o cameră, care aparent pare goală, și ai 60 de minute la dispoziție să evadezi. La propriu vorbind! Trebuie să găsești cheia care te ajută să deschizi ușa.

Pare ușor, nu? Vă spun din experiență că nu este așa!

În cameră sunt tot felul de indicii care te pot ajuta să descoperi unde este ascunsă cheia care te va salva. Problema este că nu sunt foarte ușor de găsit și chiar dacă le găsești sunt gândite atât de bine, încât este greu să descoperi misterul lor. Puzzle-uri, ghicitori, jocuri de cuvinte, chei, instrumente, aparate și tot felul de surprize îți vor ușura sau încurca drumul care te poate ajuta să scapi din cameră.

Te simți ca în Prison Break, numai că nu știi Planul de evadare.

Lucrezi în echipă, te susții reciproc, te bucuri când găsești următorul indiciu, te demoralizezi că nu poți rezolva un puzzle, apoi încerci să faci conexiuni, să gândești diferit, să ieși din zona ta de confort, să descoperi ce sau care ar putea fi rezolvarea și încerci din nou.

Mai ai un pas, trebuie să găsești care sunt cifrele magice care te vor ajuta să deschizi ușa seifului în care se ascunde cheia magică, cea care îți asigură succesul dublu: evadarea și mulțumirea interioară că ai găsit toate indiciile și ai rezolvat puzzle-ul.

10430496_798882526799021_5637746154928149633_n

Recunosc, am stat 1h 30 la acest joc, pe care l-am jucat în colaborare cu altă echipă (existau indicii la noi care îi ajutau pe ei și invers). Am trecut prin toate stările posibile: m-am enervat, m-am demoralizat, m-am bucurat, m-am energizat și am plecat de-acolo cu o stare de sprit excelentă.

Vă recomand să jucați acest joc măcar o dată și garantez că veți dori să-l experimentați din nou.

În București puteți face o rezervare la Real Room Escape, iar în Cluj la Panic Room.

Goog luck!

P.S: nu vi se poate întămpla nimic rău 🙂

comments

Adauga comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *