România – destinație de vis

Vacanța de vis demult nu mai e așa cum mi-o imaginam atunci când eram mică…

Dacă în trecut apreciam destinațiile exotice, cu mâncăruri a căror nume abia reușeam să-l pronunț și cu locuri ne neuitat, case de vacanțe pe malul mării și hoteluri neobișnuite în cele mai depărtate colțurii ale lumii (toate văzute prin filme), acum lucrurile s-au schimbat mult. De când am învățat să apreciez gesturile neînsemnate din viața mea, oamenii extraordinari și locurile neobișnuit de frumoase din țara în locuiesc, am început să simt pulsul vieții altfel. Am început să trăiesc așa cum nu am făcut-o niciodată!

Dacă ar fi să mă gândesc la ce face o vacanța să fie specială, aș tinde să răspund că: destinația pe care am ales-o. Dar nu ar fi suficient… Destinația contează enorm, însă la fel de mult contează și oamenii pe care îi am alături, traseul parcurs până la locul stabilit, senzația pe care am trăit-o, cât și priveliștea fermecătoare. Fiecare detaliu face ca vacanțele pe care le am să se transforme în ceva de nedescris.

În ultimii doi ani am ales România ca destinație de vacanță nr.1. Fie că am optat pentru un weekend la mare, pentru un traseu la munte sau o excursie la palatele, castelele sau mănăstirile pe care mi-am dorit sa le vizitez, toate m-au ajutat să descopăr o altă față a României: mai frumoasă, mai primitoare, mai impozantă. O Românie cu locuri care îți fură privirea și îți încântă ochii, locuri care abia așteaptă să fie descoperite, admirate și apreciate. Astfel, vacanțele mele scurte au devenit adevărate momente de relaxare, de evadare din cotidian, de la agitația zilnică, de la griji și probleme. Intervale de timp trăite la intensitate maximă, într-o țară care promite și are cu ce se mândri.

Valea lui Stan

De când au început să-mi placă traseele montane, cu un anumit grad de dificultate (de exemplu: Valea lui Stan), apreciez mai mult și senzațiile tari pe care la am în momentul în care urc pe o stâncă, mă țin de cordeline sau încerc să trec peste buştenii care parcă special îmi îngreunează mersul. Mă bucur mai mult de priveliștele încântătoare, apusul soarelui și liniștea serii, de aerul curat și gustul ceaiului făcut din frunze și fructe culese direct de pe arbori. De tot ce se întâmplă în jurul meu sau cu mine…

Cu ocazia galei de premiere SuperBlog 2013, care va avea loc pe 7 decembrie 2013, la Vila Alpin***, voi evada pentru un weekend în Straja, unde mi-am propus să particip la toate activitățile realizate de organizatori, cât și cele propuse de noi, participanții competiției, despre care să putem povesti ulterior, cu drag, pe blog .

Sunt atâtea lucruri pe care vreau să le fac în vacanța de la Straja: să merg cu telescaunul, să cobor cu tiroliana, să culeg afine, să vizitez: Cetatea de la Mălăiești, Curtea Nobiliară Sălașul de Sus, Cetatea Colț, Cetatea Răchitova, biserica Densus, Sarmisegetuza Ulpia Traiana, Muzeul Țării Hațegului, vârful Straja, rezervația de zimbri etc. Sper să reușesc să mă mobilizez pentru fiecare dintre ele 🙂

Weekend-ul petrecut la Vila Alpin*** va fi și mai frumos dacă soarele se va încăpățâna să iasă dintre nori, dacă angajații vilei vor fi receptivi și deschiși la nevoile noastre (ne vor da informații despre obiectivele turistice, starea vremii, serviciile oferite etc.), iar camerele vor arăta impecabil (o floare pe măsuță de lângă pat mi-ar binedispune ziua).

Vila Alpin

(Sursa)

Dacă aveți nevoie de cazare în Straja, ați putea să alegeți Vila Alpin*** (că doar nu au ales-o în zadar organizatorii competiției SuperBlog 2013 pentru gală), care este foarte aproape de telescaun și vă oferă o priveliște extraordinară spre munții Retezat. Oricum, indiferent ce pensiune din Straja veți alege pentru vacanța voastră de vis, vă îndemn să nu pierdeți timpul în cameră, sunt atâtea trasee marcate și obiective turistice în zonă, încât nu are rost să ratați ocazia de a le vedea, de a le admira și de a vă simți bine.

Enjoy the ride, not just the destination!

Articol scris pentru competiția SuperBlog 2013

comments

  • mariansolenza

    Nu pierde timpu' prin camera . La drum , dragi colegi . Bun zis

Adauga comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *