"Steve Jobs. iLeadership pentru o nouă generație", Jay Elliot, împreună cu William S. Simon.

Așa cum v-am obișnuit deja, de fiecare dată când citesc o carte împărtășesc cu voi câteva citate sau idei pe care le notez pentru că fie mi s-au părut foarte bune, fie au avut un impact major în momentul în care le-am citit.

Enjoy:

carte

(Sursa)

Uneori lucrurile se întâmplă…să iasă într-atât de bine, încât nu am fi putut ajunge la un rezultat mai bun nici dacă ne-am fi programat viețile dinainte.

Unii oameni își aleg ei înșiși calea în vaiță. Altora le este impusă. Și mai sunt acei care își descoperă vocația aproape întâmplător, fără să o fi căutat vreodată.

Dacă cineva îți face ceva rău, nu răspunzi cu aceeași monedă. Continui să fii bun cu persoana respectivă și îi arăți toată iubirea de care ești capabil.

Produsele extraordinare sunt create doar de oameni pasionați. Produsele unice sunt create doar de echipele pasionate.

Steve este de părere că aproximativ jumătate din ceea ce face diferența dintre antreprenorii de succes și cei care dau greș se datorează pur și simplu perseverenței.

Unul dintre principiile fundamentale ale lui Steve este ca întotdeauna să îi angajeze pe cei mai buni – „oamenii de nota zece” cum îi numește el. Unul dintre mottourile sale era: “Dacă angajezi oameni de nota 8, aceștia vor începe să aducă alții ca ei sau chiar inferiori lor”.

“Trebuie să crezi în ceva: în propriul instinct, în destin, viață, karma sau în orice altceva. Această abordare nu m-a dezamăgit niciodată și mi-a schimbat viața întru totul”.

Martin Luther King a spus cândva: “Judecați omul după felul în care reacționează atunci când dă greș, nu când are sorți de izbândă“.

Ceea ce îi distinge pe vizionari de marea majoritate a umanității este tendința acestora de a se întreba ce ar putea face sau cât de diferite ar putea fi viețile ori produsele lor.

Robert Kennedy: „Unii oameni văd lucrurile așa cum sunt și se întreabă: De ce? Eu visez la lucruri care nu au existat niciodată și mă întreb: De ce nu?”

În cadrul unei întâlniri de afaceri, japonezii închid uneori ochii pentru a evita să fie distrași de elementele vizuale, ascultând doar esența pură a cuvintelor.

“Sunt la fel de mândru de ceea ce nu facem, pe cât sunt de ceea ce facem”, spunea Steve Jobs adesea.

Oamenii își doresc medii de lucru mai umane, în care eforturile lor să fie cel puțin recunoscute și în care să simtă că fac parte dintr-un întreg. Ultimele generații de angajați, în special cei mai talentați dintre aceștia, vor ceva mai mult decât o slujbă cu un program de la nouă la cinci. Își doresc ceva care să le ofere un scop.

Succesul se poate întoarce împotriva ta, dacă te conduce pe făgașul repetiției. Mult prea adesea nu ne putem imagina o lume diferită, deoarece am deprins obiceiul de a privi lumea în care trăim din perspectiva a ceea ce a funcționat înainte.

Iată câteva principii pe care mi le-a transmis Steve:

“Fiți pasionați de fiecare proiect în care vă implicați.

Lăsați-vă motivați de o oportunitate și creați un produs pentru acesta.

Fiți întotdeauna deschiși în fața oamenilor înzestrați care vă pot ajuta.

Faceți tot ce puteți ca produsul să fie intuitive, astfel încât să nu fie nevoie de un manual de utilizare.

Fiți cât se poate de onești cu voi înșivă în legătură cu produsele voastre.

Asigurați-vă că produsele vă reprezintă pe voi și trăsăturile voastre personale.

Lucrați împreună cu oamenii voștri și sărbătoriți cu toții fiecare succes”.

comments

  • Alina Gaina

    Articolul respectiv mi-a amintit că pasiunea, perseverenţa şi exprimarea sinelui sunt factorii fundamentali în crearea de noi produse. Oamenii pasionaţi se dedică creării obiectului pasiunii lor.

    • SofiaF

      Pasiunea este fundamentala in tot ceea ce facem :)

Adauga comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *