Suflete pereche

De ce alegem să ne plângem de milă când știm că totul depinde de noi?

De ce ne chinuim și acceptăm o stare care ne afectează, când putem face ceva?

De ce suferim continuu și ne stoarcem creierii cu întrebări care nu-și mai au rostul?

De ce acceptăm să ne doară, când putem să lăsăm totul în urmă?

De ce durerea din piept primează, când ar putea să fie eliminată?

De ce ne fuge gândul la trecut, când prezentul este atât de pătrunzător?

De ce regretăm ce nu am spus, când putem să spunem ce nu regretăm?

De ce ne gândim la ce ar fi fost dacă, când putem să spunem: dacă vreau, va fi!?

De ce acceptăm nostalgia trecutului, când ar trebui să visăm frumosul clipei prezente?

De ce suntem triști, când avem atâtea motive de fericire?

De ce nu ne alegem gândurile, când simțim că tristețea ne învăluie?

De ce nu căutăm raăpunsurile în noi, ci cerem confirmarea celor din jur?

De ce nu încercăm să fim puternici, când știm că fiecare cădere are suișurile sale?

Mă întreb de ce oare? De ce?

Scriu aceste rânduri cu gândul la momentele grele din viața noastră, la care noi alegem să le dăm importanță, deși am putea să acceptăm trecutul și să pășim încrezători în prezent, către un viitor mai bun.

Am citit de curând într-o carte câteva idei care mi-au rămas întimpărite în minte și care m-au făcut să analizez mult ceea ce s-a întâmplat în viața mea. M-au ajutat să văd și să accept trecutul așa cum este, iar acest lucru este un pas important pe care fiecare persoană, care încă nu este pregătită să renuțe la ceva sau cineva din trecutul său, ar trebui să-l facă.

Suflete pereche

(Sursa)

Citez: “Lumea crede că sufletul pereche e cineva cu care te potrivești la fix, toți își doresc să fie așa. Dar sufletul pereche e o oglindă, e ăla care-ți arată toate chestiile care te trag înapoi, ăla care-ți atrage atenția asupra ta însăți, ca tu să-ți poți schimba viața. Probabil că un suflet pereche adevărat e cea mai importantă persoană pe care ți-e dat s-o întâlnești în viață, pentru că-ți dărâmă toate prejudecățile și te obligă să te trezești. Da’ când e vorba să trăiești toată viața cu respectivu’?…Nț. Prea dureros. Sufletele astea pereche ne apar în viață tocmai ca noi să putem descoperi alte fețe ale propriei noastre persoane. După care pleacă. Și-i mulțumesc lui Dumnezeu că se întâmplă așa.”- Elisabeth Gilbert, “Eat, Pray, Love”.

Voi câte suflete pereche ați avut până acum?

comments

Adauga comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *