Sunt Digital Diva

Mă gândeam zilele trecute la momentul în care am accesat pentru prima oară internetul. La primul email trimis și orele petrecute pe yahoo messenger. La reticența mea de a-mi face profil pe rețelele sociale și de a scrie pe blog.

Cum ar fi viața mea fără aceste lucruri acum, când totul s-a tehnologizat, când afli de cele mai multe ori de pe Facebook despre evenimentele importante la care poți participa și în care te poți implica, despre cauzele pe care le poți susține, despre viața oamenilor care te interesează etc.

Nu aș putea să spun sigur dacă ar fi fost mai bine sau nu, dar sunt sigură că fără ceea ce am acum mi-ar fi foarte greu.

Am făcut trecerea de la mediile clasice, la cele digitale. Acum, petrecem din ce în ce mai mult timp în online, iar acest lucru a ajuns să ne reprezinte. Generăm discuții, interacționăm cu alte persoane și susținem cauze care altfel nu ar fi auzite.

Rețelele sociale au adus imaginea personală la un click distanță de cea profesională. Spunem ce facem, arătăm ce gătim și dă tag în pozele de la evenimentele la care participăm și facem acest lucru cu o naturalețe înnăscută. Online-ul ne-a oferit oportunitatea de a transmite realitatea, la o dimensiune mai mare.

Blogul, profilul de Facebook, de Twitter și de LinkedIn au ajuns să fie canalele care ne aduc notorietate și ne ajută să devenim vizibili atât în mediul online, cât și offline. Prin intermediul acestora am ajuns să particip la numeroase evenimente, care m-au ajutat să mă dezvolt la nivel personal și profesional. De curând, pe 26 octombrie, am primit o invitație la: Digital Divas Conference (www.digitaldivas.ro), eveniment care a reunit peste 100 de bloggerițe și speakeri de renume din mediul online și nu numai. M-am bucurat tare să fiu unul dintre participanți, mai ales că am întâlnit oameni minunați, am împărtășit și am făcut schimb de informații despre diverse experiențe din mediul online și am aflat câteva informații relevante legate de activitatea noastră în mediul online.

 

(Sursa)

Câteva concluzii de la Digital Divas Conference:

  1. Blogurile și rețelele sociale umanizează persoanele publice;
  2. Articolele pe care le publici pe blog trebuie să fie bine argumentate;
  3. Ceea ce faci în mediul online trebuie să se reflecte și în offline și invers;
  4.  Imaginea din mediul online nu trebuie să difere de cea din offline;
  5. Activitatea din mediul online poate fi o variabilă importantă în accesarea unui job;
  6. Angajatorii sunt interesați din ce în ce mai mult să vizualizeze profilul de Facebook și LinkedIn al candidaților înainte de a lua o decizie în ceea ce privește angajarea unei persoane;
  7. Dacă nu ești în online, nu exiști!

Mulțumesc mult Evensys și AVON Cosmetics pentru oportunitatea de a participa la Digital Divas Conference.

comments

Adauga comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *