Tag: branza

Serviți, vă rog: prăjitură la tigaie!

Un lucru este aproape întotdeauna sigur: femeile fie se plâng că nu au cu ce se îmbrăca, fie că nu știu ce să mai gătească.

Spune acest lucru o femeie, care de câteva ori pe săptămână se află în una din cele două situații 🙂

Chiar dacă în ultima perioadă tradiționalul obicei de a găti este împrumutat și de bărbați, femeile rămân în continuare reginele bucătăriei. Le place să gătească pentru oamenii dragi sau măcar să știe că prin asta adună la masa lor acele persoane pe care nu le-au văzut de ceva timp, mândrindu-se cu bucatele pe care le-au preparat sau le-au cumpărat, dar s-au chinuit să le aranjeze  astfel încât să încânte ochii și simțurile tututor.

Gatitul ca pasiune

(Sursa)

Pentru unele femei, gătitul a devenit o pasiune pe care nu ar înlocui-o cu nimic. Altora însă le displace această activitate și evită pe cât posibil să zăbovească prea mult în preajma oalelor sau a bucătăriei. Căci până la urmă, haideți să recunoaștem, nu toată lumea trebuie să aibă abilități culinare! Trăim într-o epocă în care există restaurante la fiecare colț de stradă, prin urmare este suficient să câștigi bine astfel încât să-ți permiți să iei masa în oraș, iar gătitul să devină o activitate de relaxare pentru o duminică între prieteni sau de amuzament.

Pentru mine, gătitul face parte din pasiunile pe care le am și căruia îi dedic minim 3 seri pe săptămână. Îmi place să gătesc bucate tradiționale, ca la mama acasă și să-mi bucur prietenii cu delicii culinare (din zona Moldovei) ori de câte ori vin în vizită. Este o activitate care mă relaxează pentru că în acele momente sunt doar eu, cu mine și gândurile mele și care în final mă face să mă mândresc de rezultatul obținut și să mă bucur de reacția celor care au norocul (sau curajul) să încerce ce am gătit.

Și dacă tot v-am vorbit despre pasiunea de a găti și bucatele tradiționale românești, haideți să vă împărtășesc o rețetă care îmi place mie: plăcintele cu brânză și mărar, la tigaie. Când eram mică, mi-aducm aminte că tata o “înnebunea” efectiv pe mama că el vrea plăcinte cu varză, făcute la tigaie și nu la cuptor, iar eu că vreau plăcinte cu brânză și mărar și cireșe amare. Locuiam la țară și aveam în gospodăria noastră atât varză, mărar și cireșe, cât și văcuța care ne dădea mult lapte, din care mama făcea cea mai bună brânză.

Sunt fan plăcinte la tigaie, dar și fan brânză, iar combinația dintre cele două mi se pare extraordinară.

Nu vă mai țin mult pe jar, uite care sunt pașii pe care trebuie să-i urmați pentru a face faimoasele plăcinte cu brânză și mărar, la tigaie:

Pasul 1: Pregătiți aluatul pentru plăcinte (făină, apă, drojdie, sare și zahăr, după gust), frământați-l și lăsați-l să dospească;

Pasul 2: Pregătiți umplutura (brânză, ouă, mărar, sare);

Pasul 3: Pregătiți plăcintele (fiecare face modelul care îi place);

Placinta la tigaie

(Sursa)

La pasul 3, cel mai important lucru pe care trebuie să-l faceți este să nu uitați de “plăcinta specială/norocoasă” (cea în care puneți fie prea multă sare, fie scăpați “întâmplător” prea mult piper etc.). E o tradiție pe care trebuie să o păstrați!

Pasul 4: Pregătiți tigaia (uleiul trebuie să fie înscins);

Pasul 5: Înarmați-vă cu răbdare (mai ales dacă nu ați prins bine colțurile plăcintei :));

Pasul 6: Poftă mare!

Sper să vă fie de ajutor cei 6 pași pe care vi i-am relatat și să ajungeți să-i surprindeți pe oamenii dragi din viața voastră, atunci când se așteaptă cel mai puțin, cu un teanc de plăcinte, la tigaie.

P.S: știați că plăcintele sunt de fapt prăjituri (cuvântul “plăcinte” provine din limba latină și înseamnă “prăjitură”)?

Articol scris pentru competiția SuperBlog 2013

Miez de…viață!

“Trei iezi cucuieți

Ușa mamei descuieți!

Că mama v-aduce vouă:

Frunze-n buze,

Lapte-n țâțe,

Drob de sare

În spinare,

Mălăieș

În călcăieș

Smoc de flori

Pe subsuori.”

Cred că vă gândiți: oare ce-mi veni să scriu celebrul cântecel din povestea “Capra cu trei iezi”?! Oi fi revenit cu gândul la copilărie, la momentele de nostalgie după o perioadă frumoasă din viața oricărui copil?

Da și nu în același timp. Cum așa? Uite-așa, ca-ntr-o poveste al cărui final este necunoscut, dar pe care poți să ți-l imaginezi! Oricum, de un lucru ești sigur: este cu happy end 🙂

În continuare aș vrea să vă spun o poveste magică, despre o expresie fermecată, care sună foarte duios și melodios și anume “Miez de lapte”. Ce ziceți, vouă ce vă inspiră? Unde vă duce cu gândul?

Miez de lapte

De curiozitate, i-am întrebat pe câțiva prieteni la ce se gândesc atunci când aud expresia “Miez de lapte” și uite ce răspunsuri neobișnuit de frumoase și creative am primit:

  1. “Asociez expresia direct cu Lapte de pasăre, cu o umplutură pentru dulciuri, sufleu sau cremă de tort” – M.C.
  2. “Culmea plăcerii” – D.P.
  3. “Caș, adică un fel de telemea numai că suculentă, cu mult zer.” – A.T.
  4. “Lapte de pasăre, bomboane.” – N.N.
  5. “Esența purității” – D.V.
  6. “Dacă mă întrebi ce îmi vine în minte când spun “miez de lapte”, nu m-aș gândi decât la un lapte fin sau la o brânză care nu stă mult la închegat, este proaspătă, ușoară și nu este sărată. După o astfel de gustare, vreau să am o digestie ușoară și să am energie cât să mut următorul munte. Ar fi ideală pentru o zi de luni, cu o vreme bacoviană afară și cu multe lucruri de rezolvat” – C.G
  7. “La calciu – un component esențial pentru scheletul uman ce susține restul țesuturilor și organelor, la fel și în societate – un schelet sănătos susține o societate sănătoasă” – V.A.
  8. “Ma gândesc la cea mai bună parte a laptelui…” – C.I.A.

Cred că e tipul să vă spun și opinia mea legată de această expresie – “Miez de lapte”. Pe mine mă duce cu gândul la o poveste. Dar nu este vorba despre o poveste obișnuită, ci una care se bazează pe fapte reale, din viața unui om simplu, ca mine, ca tine, ca noi. O poveste care începe atunci când ești mic, un bebeluș cuminte care caută sânul mamei, ca ulterior să ajungă în prezent, când alege și ia decizii raționale și are formate deja obiceiuri și un stil de viață sănătos. Este povestea vieții umane. Este începutul care se îndreaptă către o finalitate cunoscută. Dar nu despre finalitate este această poveste, ci despre proces, despre ce faci, cum trăiești și mai ales cu ce intensitate. Se spune că viața trebuie trăită la maxim, însă mă întreb uneori dacă “la maxim” înseamnă de fapt la extreme?! Sunt o persoană care a ales de cele mai multe ori calea de mijloc. Aleg să trăiesc viața la intensitate medie și uit că frumosul stă uneori chiar la extreme – pe vârful unui munte, la mijlocul oceanului sau de ce nu, în miezul lumii, al nopții, al inimii, al unui fruct, al pâinii sau al laptelui.

Îmi place mult laptele, dar și lactatele, în general. “Miezul de lapte” însă mi se pare ceva misterios, enigmatic, ceva plăcut la privire și gust și care îți oferă senzații fascinante, de nedescris.

“Miezul de lapte” este esența, este cea mai bună parte dintr-un întreg, este zona care face dintr-un ingredient obișnuit, unul special.

“Miezul de lapte” mă duce cu gândul la brânza pe care o face mama acasă, din lapte natural, care are un gust plăcut și savuros și este foarte sănătoasă.

“Miezul de lapte” = “Miez de sănătate”!

Articol scris pentru competiția SuperBlog 2013