Tag: BUZZ!Camp

BuzzCamp 13

Întotdeauna am apreciat evenimentele de la care pleci entuziasmat pentru că ai învățat lucruri noi și simți că ai evoluat măcar puțin. Fie că este vorba de conferințe (de ex: BuzzCamp), workshop-uri, ateliere sau cursuri, fiecare dintre ele te pot ajuta să te dezvolți.

Suntem diferiți și avem nevoie de stimuli variați pentru a ajunge la un nivel la care să fim mulțumiți, să ne apreciem la propria valoare. Unii dintre noi avem o încredere în forțele proprii atât de mare, încât nici nu simțim nevoia de a investi mai mult în dezvoltarea noastră personală, ci ne axăm în special pe partea profesională. Pe de altă parte alții sunt mai timizi, nu au încredere că sunt capabili de mai mult și simt nevoia să mai lucreze la acest capitol. Atât pentru primii, cât și pentru ceilalți, evenimentul BuzzCamp este locul care îi poate ajuta să facă un pas înainte pe plan personal sau profesional. O spun din proprie experiență 🙂

Pentru mine, participarea la BuzzCamp (ca organizator sau participant) a fost o experiență binevenită și educativă, de la care am învățat multe, printre care să am încredere în capacitățile mele, să gândesc pozitiv, să pun accent pe vizualizarea soluțiilor atunci când sunt într-un impas, să-mi urmez visurile fie că vorbim despre dezvoltarea unei pasiuni sau de zona profesională.

BuzzCamp

Anul acesta evenimentul BuzzCamp este deja la ediția cu numărul 13. Dacă ai între 18 și 27 de ani, ești din București, Iași, Cluj, Timișoara, Brașov, Sibiu sau Bacău,  nu rata participarea la BuzzCamp, care are loc în perioada 23 martie – 8 mai. Înscrierile se fac pe site, în limita locurilor disponibile.

Ia cu tine entuziasmul și deschiderea de a afla lucruri noi! De restul se ocupă echipa Inspire Group 🙂

BuzzCamp-ul din toamna

Despre proiectele care mi-au marcat dezvoltarea si evolutia personala si profesioanala scriu intotdeauna cu mare drag. Astazi vreau sa iti povestesc despre BuzzCamp (fostul BizCamp), un eveniment adresat tinerilor, care are loc in luna noiembrie, in mai multe orase din tara.

De BuzzCamp am auzit prima oara in cadrul unui proiect la care participam – Empower Campus, organizat de Inspire Group. Se desfasura in aceeasi perioada, prin urmare nu am reusit sa ajung la el, insa dupa cateva luni, am avut ocazia sa particip la organizarea lui.

În ziua evenimentului eu, care faceam parte din echipa de organizare, eram atat de patrunsa de cele pe care le auzisem și mi-a placut atat de mult cum s-a desfasurat, incat nu-mi venea sa cred ca am ratat asa ceva pana atunci. Voiam sa asist la toate workshop-urile, sa aud tot ce se vorbeste la conferinte, dar era imposibil intrucat trebuia sa ma ocup si de organizare.

Cateva editii la rand m-am ocupat de organizarea si promovarea evenimentului si a fost unul dintre cele mai frumoase lucruri pe care le-am facut. Sa faci cunoscut un proiect care ajuta tinerii sa se dezvolte, sa realizeze ca ei pot, ca sunt capabili, ca au abilitati care trebuie doar descoperite, era multumitor d.p.d.v. sufleteste si foarte interesant ca experienta. Ziua in care primeam email-uri de la tineri care ne scriau ca le-am schimbat viata, ca i-am ajutat, ca acum au incredere in fortele proprii etc., ne umplea de energie pozitiva si ne facea sa organizam cu drag urmatoarea editie.

10685383_671515739610767_272427417592661424_n

(Sursa)

BuzzCamp este un eveniment complex: dimineața au loc conferințe pe teme de dezvoltare personala, iar dupa-amiaza workshop-uri sustinute de companii. Totodata, in pauze tinerii pot interactiona cu reprezentantii companiilor la Fotoliile de consiliere, unde ii pot intreba despre: redactarea CV-ului, interviul de angajare, metode de recrutare, investitia in dezvoltarea angajatilor etc. Din punctul meu de vedere cuprinde mai tot ce isi poate dori un tanar aflat la inceput de drum: si dezvoltare personala, si profesionala. Evenimentul se organizeaza in mai multe orase din tara: Bucuresti, Iasi, Cluj etc., oferind in acest fel oportunitatea mai multor tinerii sa participe la el.

In plus, pe site-ul BuzzCamp sunt publicate constat articole si stiri despre oportunitati de voluntariat sau internship-uri si job-uri, interviuri cu traineri sau reprezentanti ai companiilor, toate menite sa ajute tinerii aflati la inceput de drum profesional.

Am participat la BuzzCamp ca organizator (dar implicit si ca participant) si ma bucur de fiecare data cand intalnesc  tineri care imi povestesc ca au fost la eveniment si abia asteapta urmatoarea editie.

BuzzCamp se apropie. A mai ramas putin, asa ca grabiti-va sa va inscrieti aici! 🙂

Cel mai usor mod de autocunoastere este experienta, Lucian Ghinda

poza-Lucian-Ghinda.png-209x300Lucian Ghinda are o experienta de peste 5 ani in livrarea de training-uri pe Project Management, Leadership Situational, Inteligenta Comunicationala si Comunicare,  Comunicare-Persuasiune/Limbajul Trupului si Comunicare Constienta.Acorda o atentie deosebita metodelor si tehnicilor, cat si calitatii materialelor folosite in training-uri. Crede foarte mult in evolutie, deschidere, prietenie, iubire si respect.

BUZZ!Camp: Ai o experienta de cativa ani in livrarea de training-uri pe dezvoltare personala si comunicare. Cand ai descoperit aceasta pasiune?

Lucian Ghinda: Am descoperit aceasta pasiune acum aproximativ 6 ani datorita managerului meu de atunci, care imi povestea de experientele lui cu training-uri. Cred ca training-urile au reprezentat (si inca reprezinta) pentru mine punctul comun intre a cunoaste, a descoperi, a intelege lumea din jur si a lucra efectiv cu oamenii.

BUZZ!Camp: Care este motivatia oamenilor care aleg sa vina la training-urile pe care le sustii? Crezi ca autocunoasterea sau descoperirea propriei persoane este unul dintre motive?

Lucian Ghinda: Motivatia oamenilor care vin la astfel de training-uri, nu doar la cele pe care le sustin eu, ci in general, provine din 2 surse mari:

– Fie vointa de a rezolva o problema care opreste atingerea unui obiectiv sau implinirea unei dorinte;

– Fie vointa de a evolua si de a crea mai mult succes decat exista deja;

Am folosit, in mod constient, cuvantul “vointa” pentru a indica faptul ca participarea la un training este un act constient si o alegere.

In cazul ambelor tipuri de motivatie, autocunoasterea joaca un rol central si este de obicei instrumentul prin care se implinesc.

BUZZ!Camp: Cum putem ajunge sa ne autocunoastem si ce efecte poate avea asupra rezultatelor si performantelor individuale?

Lucian Ghinda: Cel mai usor mod de autocunoastere este experienta.

Din punct de vedere al instrumentelor concrete, unul este jocul si al doilea este experimentarea.

Jocul permite un cadru sigur, intr-un anumit fel suficient de confortabil sa iti ingaduie sa iti incerci limitele, sa te descoperi. Experimentarea inseamna pur si simplu a decide sa faci lucruri diferit fata de ceea ce faci deja si asta in timpul activitatilor normale.

Ambele instrumente ar trebui sa fie insotite de reflectie, pentru a determina ce a functionat si ce nu, ce iti place si ce nu, ce ai invatat din experienta asta si ce vrei sa faci in continuare.

Mai exista cel putin doua moduri de autocunoastere: reflectia asupra trecutului (adica sa te gandesti la ce ai facut in trecut, de ce ai facut acel lucru si ce poti invata din acea situatie despre tine) si imaginatia(abilitatea de a te pune, in mod imaginar, in situatii diferite si observarea posibilei reactii). Ambele moduri sunt mai putin raspandite, pentru ca necesita un efort foarte mare, cognitiv si senzorial, pentru a valida ceea ce vei descoperi despre tine.

Despre efectele autocunoasterii asupra rezultatelor si performantelor individuale, explicatia este simpla si logica: in lipsa autocunoasterii ramai tot timpul supus propriilor deturnari emotionale si este dificil sa atingi un nivel mare de performanta. Sa luam un exemplu: daca nu stii ce te enerveaza, ce te irita, intr-un mediu de lucru sau intr-un mediu personal, te vei trezi de multe ori la finalul unei rabufniri nervoase intrebandu-te: “ce m-a apucat?”.

Sau daca iti cunosti modul de lucru, ce anume te face sa dai tot ce ai mai bun, de ce ai nevoie pentru a performa, o sa iti fie foarte simplu sa intri intr-o asemenea stare de lucru de fiecare data cand vrei si ai nevoie.

Mai simplu de imaginat este diferenta dintre un sportiv de top si unul mediocru. Ambii pot sa aiba talent, dar cel de top se concentreaza sa isi cunoasca talentul, sa il educe, sa il antreneze, iar cel mediocru se multumeste doar sa il manifeste, bucurandu-se de fiecare data cand “ii iese”.

De fapt, este foarte greu sa opresti autocunoasterea. Ce vreau sa spun prin asta, este ca vei repeta aceleasi lectii, acelasi comportament sau seturi de actiuni indiferent ca ele iti aduc alt rezultat decat cel dorit, pana cand vei reusi sa constientizezi ceea ce faci si sa decizi sa faci ceva diferit, pana cand inveti ceva mai mult despre tine.

Autocunoasterea “constienta” este modul in care reusim sa rupem un automatism si sa avem posibilitatea de a ne alege reactia la ceea ce se intampla. Avem posibilitatea sa actionam si nu doar sa reactionam.

BUZZ!Camp: Procesul de autocunoastere poate fi facilitat? Daca da, in ce conditii?

Lucian Ghinda: Da, cred ca procesul de autocunoastere ar putea sa fie facilitat si implicarea unei persoane externe in acest proces ar trebui sa se rezume la facilitare. Lucrul acesta reprezinta chiar baza training-urilor pe care le organizez si pe care le descriu ca fiind invatare experientiala individuala, in context de grup, intr-un mediu teatral. In organizarea unor astfel de procese de invatare experientiala urmaresc cateva scopuri sau principii de baza:

1. Participantul decide care rezultate sunt valide si ce face cu ele mai departe;

2. Prezenta Trainer-ului/Facilitatorului in procesul de invatare este minima;

In mare, aceste doua principii consider ca ar reprezenta intr-un fel conditiile de facilitare ale unui proces de autocunoastere. Tot ce este in afara lor, inseamna influenta asupra procesului de autocunoastere si se poate intra intr-o zona destul de riscanta pentru participant.

 

Citeste interviul integral pe site-ul BUZZ!Camp