Tag: depresie

Despre depresie sau cum să vezi lumina de la capătul tunelului

Ieri am intrat în vorbă cu adolescent care deși mă cunoștea de 10 minute și-a deschis sufletul și mi-a povestit prin ce trece. Tristetea din glasul lui, amestecată cu o indiferență dureroasă, ca și cum nimic nu se mai poate face, m-a determinat să-l întreb mai multe, pentru că voiam să-l ajut. Nu a spus tot, dar esențial este că realizase deja că are nevoie de ajutor, că este într-o depresie și trebuie să meargă la un specialist.

Nu e ușor să ajungi la nivelul în care să afirmi cu voce tare că ai nevoie de ajutorul unui psiholog. Mai ales la noi, pentru ca ni s-a indus ideea că doar cei cu probleme grave la cap sau spus direct – nebunii – au nevoie de ajutorul unui specialist. Nu ești văzut bine dacă spui că mergi la psiholog. Oamenii se uită întrebător la tine și te judecă… Dar mă întreb oare: mai bine este să stai închis în tine, în casă, trist și neajutorat, compleșit de situație, negativist și deprimat, decât să faci ceva?!

Fiecare dintre noi am trecut în viață printr-o situație care ne-a afectat atât de mult, încât am crezut că nu vom mai avea puterea să ne ridicăm. Eu cel puțin recunosc că am avut un astfel de moment. Și cine a avut norocul să nu treacă prin așa ceva, sigur cunoaște sau a cunoscut pe cineva care a fost la un moment dat depășit de o situație.

Ce faci în astfel de momente sensibile? Răspunsul este diferit în funcție de persoană, dar există totuși ceva comun: toți, absolut TOȚI, pot să treacă mai departe. Cu toate acestea mulți aleg să nu o facă…

Unii se închid în cochilia lor și nu mai ies până nu se simt din nou bine. Alții aleg calea spirituală și apelează la ajutorul divin. Ceilalți așteaptă să treacă timpul, căci nu-i așa, timpul le rezolvă pe toate?! Mai sunt și cei care aleg calea extremă… și lasă în urma lor multă durere.

Dar mai există o soluție. Însă prea puțini aleg o aleg pe aceasta. Există specialiști care te pot ajuta. Depresia este un inamic de care nu trebuie să ne temem. E normal să ne simțim rău atunci când ceva ne afectează, e normal să plângem până ne eliberăm, e normal să apelăm la ajutorul prietenilor, dar la un moment dat trebuie să luăm o decizie. Nu putem sta în aceeași stare nocivă zi de zi, lună de lună, pentru că ne afectează. Nu numai pe noi, dar și pe cei din jur.

Dacă ai trecut printr-o depresie și ai ales să vezi lumina de la capătul tunelului, atunci ești un EROU. Povestea ta poate inspira și alte persoane care trec prin ceea ce ai trecut tu. Ajută-i! Devino veteran al depresiei și fii un exemplu pozitiv pentru cei care cred că nu mai au nicio șansă.

Veteran al depresiei

Înscrie-te la workshop-ul “Brigada veteranilor”, care are loc pe 28 martie și fă parte din gașca oamenilor victorioși, capabili să lupte nu doar pentru ei, ci și pentru cei care s-au împotmolit în tranșele disperării!

Eat, pray, love sau despre descoperirea de sine

Am primit cea mai dură lovitură în cel mai bun moment din viața mea. Când lucrurile începuse să se așeze pe toate planurile, partea spirituală s-a revoltat și m-a lovit cu putere. Fără scrupule, fără pic de milă și mai ales fără explicații. Pur și simplu m-a doborât…

Durerea sufletească mi-a inundat pieptul, apoi tot corpul, a pus stăpânire pe mintea mea și a început să mă roadă, să mă chinuie și să mă afecteze. M-a lovit într-o dimineață frumoasă de duminică și și-a făcut, comod, loc în viața mea, începând să se simtă ca la ea acasă…

Depresia nu a întârziat nici ea să apară…

M-am apropiat de divinitate, primul gând care mi-a venit în minte în acel moment. Am încercat să găsesc răspunsuri la întrebările care mă frământau, să găsesc o soluție. M-am rugat… M-a ajutat, dar nu suficient încât să-mi revin… Am decis atunci că e timpul să apelez la ajutorul meu…

Scopul acestui articol nu este însă să expună motivele durerii/depresiei mele, ci să scoată în evidență lucrul care m-a ajutat să supraviețuiesc, care mi-a fost confident pe toată această perioadă (cu excepția prietenilor mei). Vreau să vă povestesc despre o carte care a ajuns în mâinele mele la momentul potrivit, în ziua potrivită și pentru scopul potrivit. Cartea fără de care…

Eat, pray, love” se numește și este scrisă de Elisabeth Gilbert. Când am citit titlul m-am gândit inițial că este vorba de o carte comercială, scrisă în stil americănesc. Însă, cum de cele mai multe ori aparențele înșeală, așa s-a întâmplat și în cazul acestei cărți. Începe cu povestea unei femei care este căsătorită, dar nefericită, o femeie tristă și îndurerată, deprimată și epuizată de stările prin care trece. O femeie care ia cea mai grea și egoistă decizie din viața sa: renunță la omul pe care îl iubește și de care este atașată pentru a se descoperi pe sine, pentru a crea o legătură cu divinitatea și pentru a ajunge la acel nivel de acceptare și iubire de sine la care visăm mulți dintre noi. Îndrăznește, poate pentru prima oară în viață, să facă ceea ce îi place, ceea ce o face fericită și îi aduce împlinire, ceea ce a visat și și-a dorit întotdeauna. Face un pas definitoriu pentru viața ei și în final ajunge să se iubească și să iubească din nou : )

Eat, pray, love

(Sursă)

Această carte este în primul și în primul rând pentru toate femeile care au trecut măcar o dată printr-o stare depresivă, este pentru acele persoane care încă nu și-au descoperit feminitatea sau acel lucru care le face fericite, care încă sunt în căutare, care suferă și încearcă mereu să descopere ce le place, care își doresc mai mult de la ele și de la viață. Această carte este pentru persoanele care au sau au avut în viața lor o persoană la care au ținut mult, dar alături de care s-au simțit mai singure ca niciodată, pentru care au luptat, dar au simțit că li se răspunde cu indiferență și neimplicare, pentru care au încercat  chiar dacă simțeau că nu mai pot, iar pentru asta au fost “penalizate” cu o durere sufletească de nedescris. Această carte este pentru tine, cel/cea care citește acest articol, pentru momentul în care vei trece printr-o perioadă dificilă, când vei ajunge la starea în care vei considera că nu mai există nici o soluție sau speranță, când vei simți că trebuie să renunți, dar nu vei avea puterea să o faci.

Vă las pe voi să citiți mai multe despre călătoria descoperirii, despre etapele prin care a trecut Elisabeth, cât și finalitatea acestui proces. Să trăiți alături de autoare, așa cum am făcut și eu, toate stările prin care a trecut și pe care le-a descris atât de bine. Să ajungeți, în final, să vă puneți întrebările care vă vor ajuta să realizați lucruri noi despre voi și a căror răspuns vor reprezenta cheia către fericirea voastră.

P.S: revin cu un articol cu cele mai memorabile gânduri pe care le-am citit în carte 🙂