Tag: job

Publicitatea care sensibilizeaza

In ultima perioada am vazut foarte multe campanii si reclame bune si m-am gandit sa impartasec cu voi cateva opinii legate de acestea.
1. Cel mai greu job din lume

Nu stiu ce sentimente va creat acest video, insa pe mine m-a sensibilizat foarte mult. Daca ma intrebi care este din punctul meu de vedere cel mai greu job, eu am tendinta sa spun ca este job-ul pe care-l faci de nevoie, nu pentru ca iti place.
Dar, daca punem faptul ca a fi MAMA este un job, intr-adevar ar fi cel mai GREU, dar in acelasi timp cel mai frumos. Nu am trecut prin aceasta experienta, dar daca ma uit la mama sau la prietenele mele care au deja copii, stiu ca sa fii MAMA este un job full time, 24 din 24 h. Ele indeplinesc toate cerintele, fisa postului lor este cea mai variata, dar si implinirea pe care o au este de nedescris.

2. Candidatul/The Candidate

Nu ti-ar fi trecut prin minte ca cineva poate gandi o campanie atat de complexa numai pentru a anagaja persoana potrivita, nu? Ei, uite ca s-a intamplat!
Un proces de recrutare se rezuma de obicei la un CV, o scrisoare de intentie, un interviu si eventual un test. Dar atunci cand cauti candidatul perfect, nu este suficient!

3. Nu cauta pe Google/Don’t google it

Si voi faceti asa? Desigur, prima tendinta pe care o avem atunci cand nu stim ceva este sa intram pe google, apoi sa intrebam un prieten. Mi se pare o reactie fireasca, insa atunci cand este vorba de o problema serioasa, preferabil ar fi sa apelam la ajutorul unui profesionist sau sa ne informam de la o sursa sigura.
4. Kassensymphonie

Imi place mult sa vad ca unele companii nu uita sa implice angajatii in diverse campanii si actiuni pe care le initiaza. Aceasta reclama este dovada clara a faptului ca atunci cand angajatilor li se ofera posibilitatea sa faca ceva frumos, si eu sunt fericiti, dar si cumparatorii sunt surprinsi pozitiv.

5. Hopp

O reclama foarte simpla, dar patrunzatoare. Atunci cand nu te afecteaza o problema in mod direct, tendinta este sa nu reactionezi in nici un fel, insa de multe ori poti ajuta. E simplu, trebuie sa scrii doar un SMS!

Voi actualiza aceasta lista pe parcurs, cu reclamele si campaniile care imi vor capta atentia si care din punctul meu de vedere sunt speciale.

Facebook: good or not good?!

Săptămâna trecută am pus acest video pe profilul meu de Facebook:

[youtube http://www.youtube.com/watch?v=Z7dLU6fk9QY&w=816&h=459]

Reacțiile nu au întârziat să apară: un filmuleț care arată cât de multe pierdem pentru că stăm pe Facebook este share-uit tocmai pe această rețea și încă de o persoană care este specialist în domeniu. Ce ironie!

Este sau nu Facebook o rețea care ne-a înstrăinat de oameni și ne-a alungat puținele șanse pe care le avem de a fi fericiți?

Tind să spun NU la această întrebare în primul rând în calitate de utilizator și apoi de specialist.

Mă bucur zi de zi de beneficiile oferite de Facebook și toate lucrurile frumoase care mi se întămplă tocmai pentru că le-am aflat de pe Facebook, în timp util. Am un job care îmi oferă venitul pentru a mă bucura de evenimentele offline din viața mea, am prietenii îndepărtați cu care vorbesc sau simt că îi am alături doar prin prezența lor pe Facebook, am evenimente la care particip sau pe care le fac cunoscute unui număr variat de prieteni, am momente pe care le împărtășesc cu prietenii mei și pe care sunt mândră să le fac cunoscute în rândul lor, am informațiile de care am nevoie pentru a găsi cele mai bune soluții la problemele care apar.

Sunt conștientă că uneori aleg să “trăiesc” momentul pe Facebook, în loc să mă bucur de el atunci, acolo, dar aceasta este decizia mea.

Cred că o persoană este capabilă să aleagă dacă iese în parc cu prietenii sau stă pe Facebook, dacă merge la un concert sau pune un link pe Facebook și dă un like, dacă vorbește la telefon sau pe chat-ul de pe Facebook.

Este o decizie ca oricare alta. E simplu! Nu ratezi nimic, doar alegi!

Cred că suntem suficienți de maturi să facem asta…

 

 

Doar cine nu vrea, nu găsește job

“Dacă nu ai aplicat minim 300 de CV-uri înseamnă că nu-ți cauți cu adevărat un job”, este expresia pe care am auzit-o de la celebrul Head-Hunter român George Butunoiu, într-un interviu acordat pentru o televiziune, care mi-a rămas în minte din acel moment și pe care o spun de fiecare dată când interacționez cu cineva care își caută un job (de la premisa aceasta am plecat și eu când mi-am căutat job!).

300 de CV-uri?! Prea multe ar spune unii? Nu există atâtea job-uri, ar spune alții.

Suficient cât să ai din ce alege, aș spune eu!

Cauta job

(Sursă)

În ultimele săptămâni am tot oferit “consiliere” mai multor prieteni legat de redactarea CV-ului și am observat câteva tendințe comportamentale care sunt contraproductive dacă le ai atunci când ești în căutarea unui job.

  1. Redactarea CV-ului

Fiecare suntem buni la ceva, trebuie doar să descoperim la ce, să scoatem în evidență acel lucru și să mizăm pe el atât în CV, cât și la interviul de angajare.

Activitățile extracurriculare te ajută să te dezvolți și reprezintă un plus în CV. Însă acestea trebuie selectate și puse în CV în funcție de specificul job-ului pentru care aplici.

Blogul, profilul de LinkedIn si de Facebook au devenit o normalitate în CV și un mod suplimentar de a prezenta și altă latură a ta. Nu trebuie să-ți fie teamă să pui link-urile în CV-ul pe care îl trimiți companiilor.

Descrie și argumentează abilitățile pe care le ai, dar și hobby-urile! Nu este suficient să spui că ești organizată, trebuie să argumentezi cum ai dezvoltat această abilitate.

*Nu am adăugat aici regulile de bază pentru că m-am gândit că sunt de la sine înțelese (fără greșeli gramaticale, CV scris cu diacritice, poză profesională, adresă de email oficială etc.)

  1. Căutarea job-ului

Anunță prietenii că ești în căutarea unui job! Ei sunt principalii tăi “ambasadori”, care te pot ajuta să găsești job-ul dorit: te cunosc și te pot recomanda.

Aplică CV-ul direct pe site-ul companiei la care dorești să lucrezi! Nu aștepta să anunțe un job nou, aplică direct pe site, la categoria “cariere/HR”. Vei rămâne surprins când vei primi un telefon de la reprezentanții companiei, care te vor invita la un interviu.

Fă-ți cont pe site-urile de job-uri! Și Slavă Domnului sunt destul de multe.

Caută job-uri pe rețelele sociale și pe bloguri! Pe LinkedIn este categoria “job”, pe bloguri sunt tot felul de articole cu recomandări de job-uri, pe Facebook se tot share-uiesc anunțuri etc.

Fii pregătit de următoarea etapă: interviul de angajare! Aici unicul sfat, pe lângă regulile de bază de care trebuie să ții cont, este să te duci la interviu ca și când nu ai avea nimic de pierdut. Greu de realizat, dar nu imposibil.

În concluzie: doar cine nu vrea, nu găsește job.

Succes!

P.S: cine are nevoie de ajutor, sunt aici 🙂

Biroul creativ de la mansardă

Pășești stingheră către biroul mic care parcă a fost făcut pentru tine.

Te uiți la cei din jur și timidă te așezi pe scaunul care-ți va deveni partener 5 zile pe săptămână, mai bine de 2 ani.

Deschizi laptop-ul și începi să explorezi, să te informezi și să te pui la punct cu toate: proiecte, competitori, site-uri, rețele etc. O imensitate de informații care zici că n-o să fie reținute niciodată. Dar stai să vezi după câteva luni…

Totul este nou, așa cum e normal să fie la orice început.

Provocări peste provocări, situații limită și DDl-uri care abia așteaptă să fie respectate.

Primul articol… Vai câtă bătaie de cap și cu el!

Primul research în care descoperi că există atâtea lucruri de care nu aveai habar …

Prima ședință în care totul pare atât de complex…

Dar tot ce a fost odată primul/prima devine normalitate. Te obișnuiești cu toate, înveți, devii curios, încerci, întrebi, experimentezi, greșești…, o iei de la capăt și încet, încet, devii alt om. Evoluezi. Și e normal să se întâmple așa! Cum altfel?! Nu ăsta e scopul: să creștem continuu pe plan profesional, pentru a ajunge la acel sentiment de împlinire pe care ni-l dorim?!

Câte și mai câte ți-e dat să vezi sau să trăiești!

Oameni și oameni întâlnești în tot acest joc al evoluției profesionale.

Situații și situații! Că dacă n-ar fi, cine știe cum am fi ajuns acum?!

Și e bine să se întâmple asta.

Înveți din fiecare interacțiune, de la fiecare task nou, de la fiecare om care te pune în situații limită sau pur și simplu te determină să gândești altfel, de la fiecare greșeală sau eșec, de la fiecare proiect sau eveniment.

Iar când ai reușite… Nimic nu se compară cu sentimentul acela că a ieșit bine, că toți sunt mulțumiți, că ai ajutat pe cineva, nu numai ți-ai făcut bine job-ul. Și au fost multe momente ca acestea. Mi le reamintesc cu drag în gând, schițând un zâmbet sincer.

Privind în urmă, nu pot să spun decât că primul job a fost experiența pe care nu o voi uita niciodată. Nici nu are cum să fie altfel!

Proiecte faine pe care le promovez și acum cu drag, oameni de care mi-a fost greu să mă despart…

Dar vine momentul în care spui DA unei alte provocări profesionale.

Vine timpul să mai faci un pas către evoluția ta, să mai pui o piatră la temelia dezvoltării tale, la care construiești an de an, zi de zi, moment după moment.

O decizie pe care am luat-o greu, dar de care sunt tare mândră.

Nici nu știți cât de mult s-a schimbat viața mea în ultimele săptămâni…

Simt că am evoluat mai mult decât aș fi crezut, simt că locul meu este aici unde sunt acum – în biroul creativ de la mansardă.

Biroul creativ

Angajaților, așa da!

Am scris în editorialul pe care l-am publicat pe site-ul BUZZ!Camp  (www.buzzcamp.ro ) 5 lucruri esențiale din experiența mea ca angajat, pe care le recomand tuturor celor care își doresc o carieră frumoasă și un traseu profesional mai puțin sinuos.

1.  Intotdeauna exista o solutie!

2.  Exclude cuvantul “nu pot” sau “nu se poate” din vocabularul tau!

3.  Atitudinea face diferenta!

4.  Invata din greseli!

5.  Fa lucrurile cu pasiune!

Explicația celor 5 enunțuri o găsiți aici