Tag: masina

Mașinuța roșie

În fiecare zi ne descoperim pe noi înșine, cu bunele și relele noastre, cu limitele și barierele pe care ni le impunem, cu valorile și principiile pe care le avem, cu progresele imperceptibile, dar importante, pe care le facem.

Zilnic, redescoperim lumea prin prisma lucrurilor și faptelor, a gesturilor, comportamentelor și atitudinilor pe care le avem față de anumite persoane sau situații din viața noastră.

Redescoperim lumea la o discuție cu prietenii, într-o secvență din film, într-o filă din carte, în versurile unui poet, pe ritmul unei melodii, la o plimbare în natură sau la volanul unei mașini.

Redescoperim lumea prin prisma senzațiilor pe care le avem atunci când încercăm ceva nou, când avem reușite sau pur și simplu facem lucrurile care ne plac și care ne ajută să evoluăm ca indivizi.

Masina

(Sursa)

Și-acum mi-aduc aminte de senzația pe care am avut-o la prima oră de condus, atunci când făceam școala de șoferi. Aveam atâtea emoții! Frica era amestecată cu entuziasm și o dorință nebună de a încerca un lucru care mă făcea să mă simt puternică. M-am urcat la volanul mașinuței roșii și cu susținerea instructorului am apăsat cu încredere pedala de accelerație.

Încă de mică visam să ajung să-mi cumpăr o mașină. Atunci credeam că o femeie se poate considera realizată/împlinită în moment în care conduce o mașină scumpă, elegantă, un 4×4 închis la culoare, care să atragă privirile tuturor. Ulterior, pe măsură ce m-am maturizat și mi-am definit valorile și principiile, am conștientizat importanța CSR-ului și a responsabilității sociale. Din acel moment, aspectul exterior nu a mai fost prioritar. Am decis atunci că dacă ar fi să conduc o mașină, aș prefera să fie realizată de o companie prietenoasă cu natura și mediul înconjurător, o mașină la volanul căreia să mă descopăr și să redescopăr lumea cu fiecare km parcurs.

Viitorul planetei depinde de fiecare dintre noi. De ce să nu luăm decizii responsabile și atunci când achiziționăm o mașină?! Putem alege un model hibrid, marca Toyota sau oricare alta, la volanul căreia să ne simțim bine, știind în același timp că putem fi un exemplu pentru alți conducători auto.

Toyota

(Sursa)

Lumea arată diferit atunci când conduci un hibrid. Senzația de plutire pe care ți-o oferă, dublată de bucuria de a te afla la volanul unei mașini care are emisii reduse de CO2, te face să radiezi. Ești mai atent la pietonii care traversează trecerea, la copacii care te înconjoară pe străzile unde conduci, la curățenia trotuarelor, la recipientele de reciclare, la spațiile verzi etc. Ești mândru că prin exemplu personal contribui la adoptarea unui comportament responsabil în rândul cetățenilor, că iei parte la dezvoltarea unei Românii în care bunul simț și responsabilitatea socială devin 2 valori indispensabile ale societății. Ești mulțumit că te simți împlinit.

Voi cum ați percepe lumea la volanul unui hibrid? Vi s-ar părea diferită?

Eu știu că da!

Articol scris pentru competiția SuperBlog 2013

Suntem o specie care iubește frumosul!

Dacă e să afirm cu sinceritate un lucru despre noi oamenii, acesta ar fi cu siguranța faptul că suntem o specie care iubește frumosul. Definit de fiecare așa cum știe mai bine!

Apreciem, admirăm, privim, analizăm, prețuim, valorificăm și în cele de urmă achiziționăm. Ne place să simțim că avem controlul asupra a ceva, că deținem bunuri materiale (casă, mașină, iaht etc.) care ne aduc împlinire la nivel personal, dar nu uităm și de partea sentimentală, care ne determină să luăm decizii bazate pe stările afective. Îmbinăm în mod perfect utilul cu plăcutul, raționalul cu emoționalul și ajungem la o simbioză desăvârșită, care se perpetuează asupra tuturor deciziilor pe care le luăm.

Achiziționăm lucruri care ne oferă un anumit statut în societate, ne mândrim cu ele și ne bucurăm când sunt apreciate de cei din jurul nostru.

Fie că vorbim de rochița perfectă pentru o petrecere, ceasul elegant la care visăm de mult timp sau o mașină inteligentă și fiabilă, toate acestea sunt alese cu atenție, entuziasm și multă grijă deoarece noi, femeile, ne atașăm mult de lucrurile pe care le avem. Toate au un loc aparte în inima noastră, au în spate o poveste care merită relatată.

Toyota

(Sursa)

În momentul în care ne decidem să achiziționăm un lucru de valoare: cum ar fi o mașină, ținem cont de multe aspecte, (altele decât detaliile tehnice, că la ele se uită bărbații):

–          prestanța

–          eleganța designului

–          culoarea

–          fiabilitatea

–          interiorul (spațios, comod etc.)

–          ușurința de a conduce

Mașina trebuie să fie „frumoasă cu un scop precis”: acela de a ne face să ne simțim bine, trăind momentul la intensitate maximă, dar cu viteza optimă 🙂

Articol scris pentru competiția SuperBlog 2013.