Tag: obicei

Provocarea lunii ianuarie

Am făcut acest blog pentru că vreau să arăt frumosul din jurul meu. Oameni, proiecte, campanii, atitudini, obiceiuri cărora merită să li se acorde măcar câteva rânduri într-o pagină Word.

Negativismul oamenilor din jurul nostru ne-a făcut să privim totul în culori mult prea închise. E timpul să schimbăm acest obicei, e timpul să arătăm și cealaltă patre a lucrurilor.

Cred cu tărie că nu trebuie să acordăm prioritate situațiilor și momentelor triste sau negative din viața noastră. Din contra, trebuie să găsim, să expunem, să scoatem la iveală, să promovăm tot ceea ce ne face fericit, ceea ce aduce un plus de valoare, ceea ce contribuie la binele comun sau personal.

2014 va fi un an al faptelor bune – realizate de mine sau oamenii din jurul nostru – pe care le voi expune pe blog. Voi scrie despre situații pirn care am trecut, cărți pe care le-am citit, evenimente la care am participat, campanii care mi-au atras atenția și oameni care au ieșit în evidență prin atitudinea lor sau acțiunile pe care le-au făcut.

Pentru a-mi forma obiceiul de a scrie zilnic, mi-am propus ca timp de 30 de zile, să scriu câte un articol în fiecare zi. M-am lăsat inspirată de un video, în care Matt Cutts spune că dacă vrei să deprinzi un obicei nou sau să înveți un lucru nou, trebuie să-l faci măcar 30 de zile continuu.

30 de zile

(Sursa)

Am o provocare pentru voi: încercați ceva nou timp de 30 de zile? Poate vă doreați să luați un curs de desen, să mergeți la înot sau orice altă activitate care vă face plăcere.

Deprindem obiceiuri noi în paralel, ce ziceți?

5 pași pentru o dimineață sănătoasă

–          Neața 🙂 Te-ai trezit?

–          Da, dar parcă aș mai zăbovi puțin în pat. Plapuma este caldă, sunt într-o stare de amorțeală și încă mai am în minte ultimele imagini legate de visul extraordinar pe care l-am avut. Sunt curioasă să aflu ce s-a întâmplat în final…

–          STOP! Încheiem scenariul aici. E timpul să ne trezim! A venit momentul să spunem NU vocii interioare, care ne șoptește să mai stăm puțin, să lenevim, căci știți cum e proverbul acela: ziua bună se cunoaște de dimineață. Prin urmare, haideți să începem dimineața în forță!

Știu, nu este ușor să te trezești la sunetul alarmei, însă faptul că începe o nouă zi ar trebui să te facă să te simți mai bine. Ai 24 h în care poți realiza ce-ți place, poți să încerci, să experimentezi, să greșești, să înveți, să te descoperi, să te dezvolți, să evoluezi etc.

Ce mai aștepți? A, știu! Vrei să urmezi cei 5 pași simpli care fac dintr-o dimineață obișnuită, una perfectă  (frumoasă, relaxantă, sănătoasă), nu-i așa? 🙂

Pasul 1: Ridică-te din pat! Simplu de spus, greu de realizat. Dacă vrei să te trezești cât mai ușor dimineața, încearcă să te ridici din pat imediat ce auzi sunetul alarmei. Preferabil ar fi ca telefonul sau ceasul să fie cât mai departe de tine.

Pasul 2: Hidratează-te! S-a dovedit științific că este bine să te hidratezi imediat ce te scoli dimineața, pe stomacul gol. Pune-ți un pahar de apă pe măsuța de lângă pat și fă din băutul apei un obicei.

Pasul 3: Fă rutina de dimineață. Niciodată să nu sari peste rutina de dimineață (te trezești, bei apă, zâmbești, mergi la baie, te speli, te îmbraci, iei micul dejun etc.) Este un obicei care trebuie să-ți intre în reflex :).

Pasul 4: Fă exerciții (fizice sau mentale)! Fă gimnastică, power-walking, aleargă 30 de minute, fă exerciții de Pilates, de tonifiere sau citește câteva pagini dintr-o carte, planifică-ți modul în care vei petrece ziua, stabilește-ți obiective etc.

Pasul 5: Nu sări peste micul dejun! Unul dintre cele mai importante lucruri pe care uneori uităm să-l facem, pentru că fie ne grăbim, fie nu suntem obișnuiți, este să luăm micul dejun.

Un mic dejun sănătos implică consumarea de lactate, proteine și fibre (cereale, legume, fructe etc.).  Fibrele ajută atât la menținerea sănătății sistemului digestiv, cât și cea a inimii. De aceea, este bine ca în fiecare dimineață să mâncăm cereale, să consumăm legume și fructe sau să bem sucuri naturale (de preferat făcute în casă). În momentul de față există o gamă variată de storcătoare de fructe pe care le putem folosi pentru a ne face sucul preferat. Mai mult, există și storcătoare presare la rece, cu ajutorul cărora se obține mai mult suc (s-a demonstrat că în majoritatea cazurilor se obține cu aproximativ 50% mai mult suc decât la alte tipuri de storcătoare) și care au capacitatea de a stoarce orice tip de legume, fructe, rădăcinoase sau frunze. Informații suplimentare despre storcătoarele de fructe puteți găsi aici.

Storcator de fructe

Începe dimineața cu un mic dejun sănătos și vei avea energie pentru toată ziua.

Dacă ai urmat pașii pe care ți i-am recomandat, ești pregătit să continui ziua așa cum îți dorești.

Ai făcut deja 5 lucruri care te-au ajutat să te trezești cât mai plăcut, iar acum urmează să pui în aplicare planurile tale, care te vor ajuta să ajungi acolo unde ți-ai propus.

Succes!

Articol scris pentru competiția SuperBlog 2013