Tag: peripetii

REVIEW – Alvin si veveritele: Marea aventura

Alvinnnnnnnnnn!!!

Pregatiti-va de o aventura plina de umor si momente extrem de hazlii alaturi de carismaticele veverite: Alvin, Theodore si Simon, pe care nu ai cum sa nu le indragesti inca de la primele scene.

Chiar daca este o comedie pentru adulti, si cei mici care stiu sa citeasca sau inteleg limba engleza se pot bucura de o seara relaxanta in fata marelor ecrane, vizionand filmul: Alvin si veveritele: Marea Aventura.

Cand afla ca “tatal” lor vrea sa o ceara in casatorie pe prietena lui, veveritele presupun ca asta inseamna ca Dave nu va mai avea nevoie de ele si decid sa ACTIONEZE. Au la dispozitie 3 zile sa comploteze cu viitorul lor frate vitreg pentru a impiedica producerea dezastrului. Prin ce peripetii trec in drumul lor spre New York City si cum vor trece peste acestea, va invit sa descoperiti in film. Fiecare zi vine cu provocari noi si situatii din care veveritele reusesc sa iasa cu brio, chiar daca asta implica si multe efecte adverse.

Frumoasele veverite inteleg intr-un final ca au gresit si din teama ca vor fi pedepsite, pregatesc o surpriza pentru Dave, care il va cuceri la propriu. Dar, stai, ramane de vazut cat va dura fericirea de pe chipul lui Dave… Intoarcerea acasa este un moment definitoriu in acest sens.

alvin-si-veveritele-marea-aventura-2016

Theodore are cateva fraze si expresii care te vor face sa zambesti cu gura pana la urechi, iar Simon isi pastreaza rolul de veverita responsabila, care se asigura ca totul este bine, chiar daca nu ii iese mereu. Pe de alta parte, Alvin ramane sufletul petrecerilor si capul rautatilor, insa tocmai acest lucru face ca filmul sa fie si mai amuzant.

Alvin si veveritele: Marea Aventura este o comedie care te va face sa-ti arcuiesti buzele de mai multe ori in decursul a 86 de minute, insa doar cateva scene te vor amuza cu adevarat. In rest te vei relaxa si vei avea o stare de bucurie datorata celor 3 veverite, care parca va persista si dupa terminarea filmului.

Filmul este distribuit in Romania de Odeon Cineplex si poate fi vizionat in cinematografe incepand cu 29 ianuarie.

 

 

De veghe… în căminul vieții

caminul

(Sursa)

Îmi pare rău că nu am citit-o mai devreme…

Îmi pare rău că uneori ajung să fac lucrurile mai târziu…, dar important este că le fac.

Așa s-a întâmplat și cu cartea „De veghe în lanul de secară”, de J.D.Salinger,  toată lumea o știe din liceu, dar la mine abia acum a ajuns…:)

Am citit-o fără răsuflare. Cum ajungeam acasă de la muncă, mă aruncăm pe ea și n-o lăsam din mână până nu mă dureau ochii. E fain când o carte îți place atât de mult. Cred că mi-a luat cel mult 7 ore s-o citesc. Iar când nu citeam, stăteam și mă gândeam ce-o fi în următorul capitol, făceam scenarii și abia așteptam să văd ce s-a întâmplat de fapt.

Poate că nu m-ar fi  cucerit atât de mult dacă nu aș fi stat la cămin pe vremea când eram la liceu și dacă nu aș fi trecut prin multe situații, care nu sunt chiar similare celor povestite de autor, dar care au un farmec aparte și stârnesc amintiri nemaipomenite.

Viața de cămin te maturizează mult, mai ales când ești licean (studenția nu se compară), dar îți oferă și multă libertate. Treci prin atâtea provocări: de la reguli legate de programul zilnic, până la ce mănânci și cu cine stai în cameră, nu mai zic de weekend-urile neconvenționale pe care le petreci (asta dacă faci parte din gașca “veselă”), care te aruncă cu un pas în față tuturor celor de vârsta ta. Te face mai responsabil, mai sociabil, mai serios sau, în cazuri extreme, ajungi de partea cealaltă a baricadei. Treci prin atâtea situații… Mi se umple inima de bucurie când mă gândesc la acea perioadă. Ce vremuri…! Aș umple o carte cu toate peripețiile prin care am trecut și eu nu sunt Holden Caulfield! De la serenade sub clar de lună, până la bătăi cu uși încuiate și stropeală în ziua mare, toate sub văzul pedagogului care te supraveghează 24/24h.

N-o să scriu mai mult, vă las pe voi să dați frâu imaginației și să vă închipuiți, să reflectați, să visați sau, dacă e cazul, să retrăiți acele momente.