Tag: puncte forte

Ea, doar ea

Ne zbatem pentru ea atunci când n-o avem și nu îi dăm importanță când ne cuprinde cu brațele sale dulci și plăcute.

Ne luptăm până la epuizare și ne stoarcem puterile pentru a o obține, dar o ignorăm de fiecare dată când ne cuprinde.

O simțim atunci când suntem angrenați în cele mai comune activități, dar îi ducem dorul în momentele de singurătate și liniște, când ar trebui să fim bine noi cu noi.

Nimic nu o poate înlocui.

Nimic nu se compară cu sentimentul de fericire pe care îl simți în inima ta.

Emoțiile pozitive care te cuprind te fac să vezi viața și oamenii din jurul tău diferit, starea pe care o ai te schimbă radical, iar toate lucrurile care au avut importanță până atunci, își pierd din valoare pentru că doar ea – fericirea – este cea care contează.

Fericirea

(Sursa)

Până la urmăm, dacă stăm bine să ne gândim, nu la asta sperăm toată viața? Nu pentru fericire învățăm, experimentăm, lucrăm, aplicăm, câștigăm? Nu pentru un stil de viață fericit și împlinit ne trezim în fiecare dimineață și facem ceva în acest sens? Adoptăm obiceiuri noi, ne adaptăm, lăsăm de la noi, apreciem, idolatrizăm, iubim, suferim, ne stresăm, ne bucurăm.

Fericirea diferă de la persoană la persoană, de la bărbat la femeie, de la o situație la alta. Ce poate face fericit un om, îl nefericește pe altul. Ce poate reprezenta totul pentru mine, nu înseamnă nimic pentru tine.

Există câteva obiceiuri pe care le poți adopta pentru a-ți crește gradul de fericire. Le-am regăsit în cartea “100 de căi spre fericire”, scrisă de Timothy J. Sharp. Citindu-le am realizat cât de simplu este să fii fericit, câte lucruri poți face pentru a ajunge mai ușor la starea aceea care îți provoacă sentimente pozitive. Trebuie doar să vrei.

Cei 20 de pași meniți să aducă fericirea, propuși de Timothy J. Sharp, sunt:

  1. Redefinește-ți fericirea!
  2. Nu îți limita potențialul!
  3. Folosește-l mai puțin pe trebuie!
  4. Oferă-ți câte o happy hour!
  5. Fă mici schimbări în viața ta!
  6. Scapă de proastele obiceiuri!
  7. Reîmprospătează-ți tot mai des viața!
  8.  Fă-o astăzi!
  9. Privește-ți obiectiv copilăria!
  10.  Iartă-i pe ceilalți!
  11. Fii propriul tău guru!
  12. Recunoaște-ți punctele forte!
  13.  Găsește-ți ritmul firesc!
  14. Transferă-ți abilitățile!
  15. Păstrează-ți concentrarea!
  16. Ține un jurnal al evenimentelor pozitive!
  17.  Practică exerciții de recunoștnță!
  18.  Fă o prioritate din odihnă!
  19. Crează-ți un sistem de recompense!
  20. Amintește-ți să fii fericit!

Am citit cu atenție explicația pe care autorul o dă pentru fiecare dintre cele 20 de căi menite să aducă fericirea și mi-am propus să țin cont măcar de o parte din ele. Exercițiile pe care le propune Timothy J. Sharp m-au făcut să descopăr și să-mi reamintesc care sunt lucrurile și oamenii care mă fac fericită, care sunt activitățile care îmi provoacă sentimente pozitive, care sunt punctele forte și “defectele unice”, care mă fac specială, iar citind cele scrise m-am simțit FERICITĂ.

Să citești despre fericire te poate face fericit, însă punerea în practică a celor citite asigură continuitatea sa. Prin urmare, aveți grijă să faceți zilnic măcar un lucru care vă face fericit 🙂

Care sunt punctele tale forte?

Citeam acum într-o carte despre cât de important este să-ți descoperi și să-ți cunoști punctele forte.

Atunci când știi la ce ești bun și de ce ești în stare și promovezi acest lucru corespunzător, ai rezultate mult mai bune și ajungi să-ți construiești un nume sau un brand, care te ajută să obții ceea ce dorești în viață.

Puncte forte

(Sursa)

Dacă vrei să afli care sunt punctele tale forte, încearcă să răspunzi la următoarele întrebări:

–           Ce anume te motivează?

–          Când simți cel mai mult că trăiești?

–          Când te simți cel mai mult în apele tale?

–          Ce abilități noi înveți foarte ușor?

–          Ce aștepți cu nerăbdare?

–          Ce anume din trecutul tău îți stârnește nostalgia?

Eu am răspuns la cele 6 întrebări (pe care le-am luat din cartea “100 de căi spre fericire”, de Timothy J.Sharp) și am descoperit câteva lucruri de care nu eram conștientă, dar care îmi vor prinde foarte bine pe viitor 🙂

Totodată, am rugat câțiva prieteni să-mi spună care sunt din punctul lor de vedere calitățile mele și punctele forte și am obținut următoarele răspunsuri: Sofia este disciplinată, muncitoare, perseverentă, responsabilă, inteligentă (în ciuda faptului că este blondă :)).

Am cu ce mă mândri, după cum se vede!