Tag: stare

Direct la corazon

A trecut ceva timp de când nu am scris despre lucrurile motivaționale care ne umplu de energie, despre campaniile axate pe emoțional, care au efecte excepționale asupra noastră.

Emoția vinde! Întotdeauna!

Am văzut în ultima perioadă din ce în ce mai multe campanii care pun în centrul atenției EMOȚIA. Altele care își propun să educe cumpărăturii și asta mă bucură enorm.

Ieri am descoperit campania realizată pentru promovarea cântecului Enough al trupei The Mrs. Vă îndemn și pe voi să o vizionați. Este simplă, la obiect și foarte inspirațională, emoționantă și emoțională.

 

Cum vă simțiți?

Eu mi-am schimbat starea de spirit numai uitându-mă la video, ce să mai zic dacă s-ar întâmpla în viața reală?!

 

Eat, pray, love sau despre descoperirea de sine

Am primit cea mai dură lovitură în cel mai bun moment din viața mea. Când lucrurile începuse să se așeze pe toate planurile, partea spirituală s-a revoltat și m-a lovit cu putere. Fără scrupule, fără pic de milă și mai ales fără explicații. Pur și simplu m-a doborât…

Durerea sufletească mi-a inundat pieptul, apoi tot corpul, a pus stăpânire pe mintea mea și a început să mă roadă, să mă chinuie și să mă afecteze. M-a lovit într-o dimineață frumoasă de duminică și și-a făcut, comod, loc în viața mea, începând să se simtă ca la ea acasă…

Depresia nu a întârziat nici ea să apară…

M-am apropiat de divinitate, primul gând care mi-a venit în minte în acel moment. Am încercat să găsesc răspunsuri la întrebările care mă frământau, să găsesc o soluție. M-am rugat… M-a ajutat, dar nu suficient încât să-mi revin… Am decis atunci că e timpul să apelez la ajutorul meu…

Scopul acestui articol nu este însă să expună motivele durerii/depresiei mele, ci să scoată în evidență lucrul care m-a ajutat să supraviețuiesc, care mi-a fost confident pe toată această perioadă (cu excepția prietenilor mei). Vreau să vă povestesc despre o carte care a ajuns în mâinele mele la momentul potrivit, în ziua potrivită și pentru scopul potrivit. Cartea fără de care…

Eat, pray, love” se numește și este scrisă de Elisabeth Gilbert. Când am citit titlul m-am gândit inițial că este vorba de o carte comercială, scrisă în stil americănesc. Însă, cum de cele mai multe ori aparențele înșeală, așa s-a întâmplat și în cazul acestei cărți. Începe cu povestea unei femei care este căsătorită, dar nefericită, o femeie tristă și îndurerată, deprimată și epuizată de stările prin care trece. O femeie care ia cea mai grea și egoistă decizie din viața sa: renunță la omul pe care îl iubește și de care este atașată pentru a se descoperi pe sine, pentru a crea o legătură cu divinitatea și pentru a ajunge la acel nivel de acceptare și iubire de sine la care visăm mulți dintre noi. Îndrăznește, poate pentru prima oară în viață, să facă ceea ce îi place, ceea ce o face fericită și îi aduce împlinire, ceea ce a visat și și-a dorit întotdeauna. Face un pas definitoriu pentru viața ei și în final ajunge să se iubească și să iubească din nou : )

Eat, pray, love

(Sursă)

Această carte este în primul și în primul rând pentru toate femeile care au trecut măcar o dată printr-o stare depresivă, este pentru acele persoane care încă nu și-au descoperit feminitatea sau acel lucru care le face fericite, care încă sunt în căutare, care suferă și încearcă mereu să descopere ce le place, care își doresc mai mult de la ele și de la viață. Această carte este pentru persoanele care au sau au avut în viața lor o persoană la care au ținut mult, dar alături de care s-au simțit mai singure ca niciodată, pentru care au luptat, dar au simțit că li se răspunde cu indiferență și neimplicare, pentru care au încercat  chiar dacă simțeau că nu mai pot, iar pentru asta au fost “penalizate” cu o durere sufletească de nedescris. Această carte este pentru tine, cel/cea care citește acest articol, pentru momentul în care vei trece printr-o perioadă dificilă, când vei ajunge la starea în care vei considera că nu mai există nici o soluție sau speranță, când vei simți că trebuie să renunți, dar nu vei avea puterea să o faci.

Vă las pe voi să citiți mai multe despre călătoria descoperirii, despre etapele prin care a trecut Elisabeth, cât și finalitatea acestui proces. Să trăiți alături de autoare, așa cum am făcut și eu, toate stările prin care a trecut și pe care le-a descris atât de bine. Să ajungeți, în final, să vă puneți întrebările care vă vor ajuta să realizați lucruri noi despre voi și a căror răspuns vor reprezenta cheia către fericirea voastră.

P.S: revin cu un articol cu cele mai memorabile gânduri pe care le-am citit în carte 🙂

Tu ce faci pentru a fi fericit?

Cum ar fi viața ta dacă banii nu ar avea valoare?

Ce facultate/domeniu/profesie/job ți-ai alege?

S-ar schimba în vreun fel alegerile și deciziile pe care le iei?

Cum?

Sunt câteva întrebări la care vă îndemn să răspundeți după ce vă uitați la filmulețul de mai jos:

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=tZ7Y1-0bNeQ&w=640&h=360]

Am ascultat cu mare atenție afirmațiile și întrebările care sunt adresate în acest filmuleț și m-am lăast dusă de val, gândurile mele zburând la lucrurile pe care mi-ar plăcea să le fac. Am realizat atunci că jumătate din ceea ce îmi doresc să fac, pun deja  în practică (desenez, iau lecții de chitară, fac cursuri de dicție și blogging, citesc), însă există o parte din mine căreia iar plăcea să facă și alte lucruri: să mă implic în sectorul neguvernamental, să sar cu parașuta, să fac sport, să fac balet etc. Sunt lucruri obișnuite, care puse însă în practică fac din mine, o tânără cu ambiții, un om fericit : )

Tu ce faci pentru a fi fericit?

fericire

(Sursa)

Închei acest articol cu citatul lui John Lenon, care scoate foarte bine în evidență un lucru esențial despre viață, și anume, importanța fericirii: “When I was 5 years old, my mother always told me that happiness was the key to life. When I went to school, they asked me what I wanted to be when I grew up. I wrote down ‘happy’. They told me I didn’t understand the assignment, and I told them they didn’t understand life.

So, be happy!!!