Trași la xerox

Cum ar fi să mergi pe stradă să te întâlnești cu tine?

Să te uiți la persoana din fața ta și să o analizezi prin ochii tăi: cum arată, cum acționează, în ce este îmbrăcată, ce gesturi face? Poate chiar să te apropii să interacționezi cu ea?!

Cât de confortabil ar fi ca la întrebările pe care le-ai pus, să auzi exact răspunsuri pe care le-ai da tu? Să vezi același stil vestimentar și machiaj discret? Aceeași tonalitate și timiditate în exprimare?

Un om tras la xerox. Un om cu aceleași trăiri. Un om cu aceeși viață…

Ar fi mult prea ciudat, nu-i așa?

Mă bucur că asta se poate întâmpla doar în imaginația mea sau în teatru. Că nu există 2 oameni la fel în lumea asta. Că toți suntem diferiți. Că deși ne asumăm uneori alte roluri, tot la noi ne întoarcem indiferent că suntem țăran de oraș sau de la sat, că suntem artist sau proletar, că avem talente speciale sau pasiuni mărețe, că suntem Promca Lagutin sau un regizor de renume, că purtăm “șapcă bascată” sau pălărie din paie.

Jucăm alte roluri, dar cel mai bine îl interpretăm pe-al nostru!

Despre asta și dorința unui om simplu de la țară de a deveni artist, este și piesa Trasi la Xerox, în regia lui Dan Tudor, pe care am văzut-o la Teatrul În Cluise.

Trasi la xerox

Cei 3 actori – Ovidiu Cuncea, Afrodita Androne și Dan Tudor, înzestrați cu o carismă aparte în această piesă, reușesc să te scoată din starea în care ești și te duc cu gândurile pe meleagurile rusești, în perioada sovietică, când oamenii erau mulțumiți că prestează muncă fizică în brigada localității, în detrimentul creației, care necesită degajare fizică. De la sat la oraș, de la casa părintească la rude, de la șofat la jucat roluri într-un film, de la condiția de țăran la cea de muncitor într-o fabrică, de la poezii și versuri patriotice la țipete și îmbrățișări înfocate, de la isterie crescută la indiferență momentană, de la răbdare aproape de limite la acceptare, de la trecutul văzut cu o urmă de regret la strigătul puternic al prezentului, cu lovituri puternice în direct  – toate cuprinse în piesa care te lasă cu zâmbetul pe buze.

Muizcă bună pe fundal, oameni de valoare în sală și o atmosferă perfectă pentru o seară culturală de luni.

Mulțumesc Emil Călinescu pentru invitație 🙂

comments

Adauga comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *