Hai noroc la Vinaria Poiana

Intr-o zi frumoasa de sambata am pornit spre meleagurile moldovenesti de peste Prut. Ne astepta un drum lung, cu mult soare, dar si cu locuri noi de descoperit. Alaturi de 3 prieteni dragi si pe versurile trupei Vunk am inceput o calatorie care s-a incheiat cu multe amintiri frumoase si povestiri de spus celor dragi.

Desi sunt nascuta in Republica Moldova nu am apucat sa vizitez prea multe locuri pana acum. Jumatate din viata, 14 ani, i-am trait in Romania, iar Moldova a devenit pentru mine un loc de pelerinaj in perioada sarbatorilor. 🙂 De data aceasta am ajuns in Moldova dintr-un motiv diferit. Veneam la Maratonul International Chisinau, unde m-am inscris la cursa de 3 km. Nu eram pregatita sa alerg 10 km, dar voi ajunge si la acel moment!

Cum am trecut vama, prima oprire am facut-o la Vinaria Poiana, localizata in satul Ulmu. Ne-a luat ceva timp s-o gasim, dar nu am renuntat. Am strabatut drumurile de tara cu pietris, am trecut pe langa manastirea din localitate, am socializat cu localnicii care nu auzisera de vreo vinarie prin zona si ne raspundeau in limba rusa despre un vinzavod (combinat de vin), dar intr-un final am gasit-o!

Descopera Moldova

Am avut onoarea sa participam la degustarea de vin datorita Svetlanei, de la orheianca.eu, care in acel moment se ocupa de organizarea proiectului “Descopera Moldova”. Acesta isi propune sa promoveze Moldova cu ajutorul bloggerilor din Romania, dar si din tara. Mai multe despre el am scris aici. In felul acesta ne-am alaturat grupului de bloggeri care erau de la inceputul saptamanii in Moldova si am petrecut alaturi de ei o dupa-amiaza speciala intr-un cadru relaxant si un peisaj ca-n povesti.

Vinaria Poiana este micuta, produce in jur de 20.000 de sticle/an, dar a luat deja premii pentru vinurile sale. De exemplu, la concursului international „Berliner Wein Trophy 2015”, care a avut loc in Berlin, Vinaria Poiana a castigat medalia de aur pentru vinul produs din soiuri Merlot, editia Ulmu, 2012. Desi nu am gustat vinurile produse aici pentru ca anul acesta nu consum alcool deloc, cei care l-au incercat, au ramas impresionati de vinul cu gust de capsunica 🙂

Vinaria Poiana

Mie in schimb mi-a placut foarte mult entuziasmul si mai ales pasiunea fondatorului Vinariei Poiana, care ne-a povestit mai multe despre cum se realizeaza vinul, cum se obtine culoarea la vinurile rose si cum a ajuns sa faca Vinaria Poiana. De altfel, acesta s-a specializat in strainatate, a invatat despre realizarea vinului in Franta. Vinaria Poiana are un atu incredibil: este localizata pe o vale alaturi de care este un lac limpede si curat si o priveliste frumoasa si linistitoare, fapt care te face sa-ti doresti sa nu mai pleci din acest loc.

Multumim #descoperamoldova pentru ca ne-ati oferit oportunitatea sa descoperim aceasta bucatica de rai care este localizata foarte aproape de Chisinau si Vinariei Poiana pentru degustare, dar mai ales pentru timpul de calitate petrecut la Ulmu.

Daca vizitati Moldova nu ratati ocazia sa faceti o oprire la Vinaria Poiana sau daca nu, macar sa va cumparati o sticla de vin si sa o savurati alaturi de cei dragi. Astept impresii in comentarii 🙂

 

Sursa foto 1

Sursa foto 2

comments

Adauga comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *