Tag: CV

Doar cine nu vrea, nu găsește job

“Dacă nu ai aplicat minim 300 de CV-uri înseamnă că nu-ți cauți cu adevărat un job”, este expresia pe care am auzit-o de la celebrul Head-Hunter român George Butunoiu, într-un interviu acordat pentru o televiziune, care mi-a rămas în minte din acel moment și pe care o spun de fiecare dată când interacționez cu cineva care își caută un job (de la premisa aceasta am plecat și eu când mi-am căutat job!).

300 de CV-uri?! Prea multe ar spune unii? Nu există atâtea job-uri, ar spune alții.

Suficient cât să ai din ce alege, aș spune eu!

Cauta job

(Sursă)

În ultimele săptămâni am tot oferit “consiliere” mai multor prieteni legat de redactarea CV-ului și am observat câteva tendințe comportamentale care sunt contraproductive dacă le ai atunci când ești în căutarea unui job.

  1. Redactarea CV-ului

Fiecare suntem buni la ceva, trebuie doar să descoperim la ce, să scoatem în evidență acel lucru și să mizăm pe el atât în CV, cât și la interviul de angajare.

Activitățile extracurriculare te ajută să te dezvolți și reprezintă un plus în CV. Însă acestea trebuie selectate și puse în CV în funcție de specificul job-ului pentru care aplici.

Blogul, profilul de LinkedIn si de Facebook au devenit o normalitate în CV și un mod suplimentar de a prezenta și altă latură a ta. Nu trebuie să-ți fie teamă să pui link-urile în CV-ul pe care îl trimiți companiilor.

Descrie și argumentează abilitățile pe care le ai, dar și hobby-urile! Nu este suficient să spui că ești organizată, trebuie să argumentezi cum ai dezvoltat această abilitate.

*Nu am adăugat aici regulile de bază pentru că m-am gândit că sunt de la sine înțelese (fără greșeli gramaticale, CV scris cu diacritice, poză profesională, adresă de email oficială etc.)

  1. Căutarea job-ului

Anunță prietenii că ești în căutarea unui job! Ei sunt principalii tăi “ambasadori”, care te pot ajuta să găsești job-ul dorit: te cunosc și te pot recomanda.

Aplică CV-ul direct pe site-ul companiei la care dorești să lucrezi! Nu aștepta să anunțe un job nou, aplică direct pe site, la categoria “cariere/HR”. Vei rămâne surprins când vei primi un telefon de la reprezentanții companiei, care te vor invita la un interviu.

Fă-ți cont pe site-urile de job-uri! Și Slavă Domnului sunt destul de multe.

Caută job-uri pe rețelele sociale și pe bloguri! Pe LinkedIn este categoria “job”, pe bloguri sunt tot felul de articole cu recomandări de job-uri, pe Facebook se tot share-uiesc anunțuri etc.

Fii pregătit de următoarea etapă: interviul de angajare! Aici unicul sfat, pe lângă regulile de bază de care trebuie să ții cont, este să te duci la interviu ca și când nu ai avea nimic de pierdut. Greu de realizat, dar nu imposibil.

În concluzie: doar cine nu vrea, nu găsește job.

Succes!

P.S: cine are nevoie de ajutor, sunt aici 🙂

"Un CV relevant ar trebui să fie concis, să targeteze exact job-ul la care ai aplicat și să pună accentul pe abilitățile care sunt potrivite pentru acea poziție", Carmen Drăghici

Carmen Drăghici este cunoscută în mediul online ca “Tipa de la HR”. Și-a construit un brand personal prin intermediul blogului –tipadelahr.ro – unde abordează subiecte legate de HR și carieră. În interviul de mai jos ne-a vorbit despre redactarea CV-ului și pregătirea pentru interviul de angajare.

Enjoy!

BUZZ!Camp: Administrezi un blog pe care scrii despre modul în care HR-ul ar trebui să fie făcut și oferi sfaturi persoanelor care sunt în căutarea unui loc de muncă sau vor să supraviețuiască celui pe care îl au deja. Care sunt cele mai mari provocări prin care ai trecut atunci când ai început să scrii ?

Carmen Drăghici, tipadelahr.ro: La început a fost destul de dificil, pentru că aveam impresia că nu voi fi luată în serios de ceilalți și îmi imaginam că oamenii îmi vor reproșa faptul că mă consider o mare specialistă în domeniu. Petreceam foarte mult timp citind și recitind ceea ce scriam, de parcă viața mea ar fi depins de asta. Cu timpul însă am început să primesc feedback pozitiv și am devenit ceva mai degajată în scrierea postărilor pentru că mi-am dat seama că este de ajuns să vorbești din practică și nu din teorie, astfel încât oamenii să se identifice cu spusele tale. Mai ales că acum îmi place să cred că am ajuns la un grad de maturitate la care îmi asum tot ceea ce spun, așa că nu mai am nicio constrângere sau inhibiție de a-mi expune gândurile, impresiile sau ideile.

BUZZ!Camp: Cititorii blogului îti cer sfaturi legate de interviul de angajare sau redactarea CV-ului?

Carmen Drăghici, tipadelahr.ro: Da. Primesc destule email-uri în care oamenii îmi cer sfaturi în legătura cu viața lor profesională și îmi pun întrebări legate de felul în care să se comporte în  interviuri, cum să se “vândă” și cum să își redacteze CV-ul. Am primit întrebări de la unii cititori despre cum să negocieze o ofertă de angajare și ce atitudine să adopte în fața angajatorului atunci când cer o mărire de salariu.

Adevărul e că nu exista nicio rețetă secretă de a-ti alcătui CV-ul. Câți oameni, atâtea sfaturi! Important e să eviți greșelile evidente (erori gramaticale, prea multe pagini, înflorituri și formulări care îngreunează cititul, adăugarea unor poze nepotrivite, adrese de email cu “scumpici” „iuby” etc.).

BUZZ!Camp: Ca tânăr, care sunt primii 5 pași pe care ar trebui să-i faci atunci când ești în căutarea unui loc de muncă?

Carmen Drăghici, tipadelahr.ro: Pentru un tânăr care își începe viața profesională și se află în căutarea primului job, aș oferi următorul sfat (în 5 pași):

  • Să își analizeze foarte bine abilitățile și să descopere care sunt activitățile la care e bun cu adevărat și care îi fac și plăcere;
  • Să alcătuiască o listă cu abilitățile de care consideră că ar mai avea nevoie în obținerea job-ului perfect și să încerce să “lucreze” la îmbunătațirea lor (participând la diverse cursuri, conferințe, workshop-uri, proiecte/seminarii, făcând parte dintr-un ONG etc.);
  • Să își creeze un brand personal (prin intermediul CV-ului) și să găsească o modalitate originală prin care să iasă în evidență din mulțimea de aplicanți;
  • Să fie hotărât și sigur pe el în cadrul interviului și să “își fi făcut temele” în legătură cu istoricul companiei;
  • Să fie pregătit să răspundă întrebărilor dificile, precum “care sunt așteptările tale salariale?”, “de ce crezi că ar trebui să te angajăm pe tine?” sau “care sunt punctele tale forte?”. Deși în esență acestea sunt întrebări banale, când ajung în fața recruiterului, mulți candidați se blochează când le vine rândul să răspundă sau oferă răspunsuri standard, cum își închipuie ei că recruiterul ar vrea să i se răspundă.

Citește interviul integral pe site-ul BUZZ!Camp

CV-ul care te diferentiaza

Iti mai aduci aminte cand ti-ai facut primul Curriculum Vitae (CV)?

Care au fost pasii pe care i-ai urmat?

Fie ca vorbim de ultimii ani de liceu sau primii ani de facultate, la un moment esti pus in situatia de a-ti face CV-ul. Este o experienta prin care trece fiecare dintre noi.

CV

(Sursa)

CV-ul a devenit la ora actuala un element indispensabil atunci cand aplici pentru un job, pentru un internship sau un program de voluntariat. Incepand de la aspect, pana la continutul propriu zis, fiecare detaliu conteaza! Recrutorii devoreaza fiecare cuvant si sunt atenti la fiecare greseala pe care o faci. Pana a fi chemat la un interviu, CV-ul este cel care te diferentiaza de alti candidati si te ajuta sa iesi in evidenta. CV-ul este ca o carte de vizita, el trebuie sa-i comunice recrutorului ca tu esti candidatul potrivit pentru job-ul la care ai aplicat.

La o definire simpla, am putea spune ca CV-ul este o insiruire de date generale si informatii despre activitatea si abilitatile unei persoane. In realitate, CV-ul este mult mai complex si trebuie sa tii cont de cateva reguli in realizarea sa.

Ce ar trebui sa contina un CV bun?

1. Formatul CV-ului. Exista mai multe tipuri de CV-uri (cronologic, functional, combinat etc.), de aceea este bine sa-ti faci un CV care te caracterizeaza si care se potriveste job-ului pentru care aplici. Totodata, ai putea sa incerci sa faci un CV creativ, mai ales ca exista site-uri care te pot ajuta in acest sens (De exemplu: www.celmaibuncv.ro);

2. Datele personale. Cand completezi CV-ul cu datele personale, asigura-te ca ai trecut numarul de telefon corect, adresa blogului (daca ai un blog), profilului de LinkedIn/Facebook si o adresa de email oficiala (nume si prenume);

3. Fotografia. Incearca sa inserezi o poza profesionista in CV;

Citeste articolul integral pe site-ul BUZZ!Camp